Sindromul inimii de vacanţă.

De Jurnalul Național Actuale Sănătate 352 citiri
4 min citire

Sindromul inimii de vacanță înseamnă un ritm cardiac neregulat pe care îl experimentează o persoană care nu a avut înainte probleme cardiace. Această afecțiune este reversibilă dacă este descoperită la timp şi sunt înlăturate cauzele. Dar netratată, boala poate duce la moartea pacientului.

Astfel că, sindromul inimii de vacanţă este o complicație cardiacă direct asociată cu consumul intens de alcool și cu un nivel foarte mare de stres. Acest lucru poate apărea fără alte dovezi clinice de afecțiune cardiacă. Este una dintre cauzele comune ale bolilor cardiovasculare în Statele Unite ale Americii, notează Times India.

De asemenea, consumul excesiv de alcool în rândul tinerilor este unul dintre principalele motive din spatele sindromului inimii de vacanță.

Cu toate că șansele de a dezvolta această afecțiune cardiacă sunt posibile în orice parte a anului, este cel mai des întâlnită în perioada Sărbătorilor, pentru că în această perioadă oamenii se răsfăță de obicei cu băuturi alcoolice și gustări bogate în calorii.

Sindromul inimii de vacanţă este adesea cuplat cu un aport ridicat de alimente și băuturi, iar oamenii ignoră de obicei aportul de calorii presupunând că este singura perioadă a anului în care ar trebui să trăiască viața la maxim.

În plus, dacă este ignorată, boala poate provoca leziuni ireversibile inimii. Cele mai comune simptome asociate acestei boli sunt:

-palpitații ale inimii

-oboseală

-disconfort în piept

-dificultăți de respirație

-pierderea cunoștinței

Sindromul inimii de vacanţă, cu toate că este de natură reversibilă, este asociat cu mai multe complicații care pun viața în pericol. Boala poate duce la o nouă complicație cardiovasculară sau, dacă este lăsată netratată, poate agrava rapid starea existentă.
Poate duce la aritmii care pun viața în pericol și la pneumonie. Totodată, există risc de tromboembolism, care este o obstrucție a unui vas de sânge de către un cheag de sânge.

Un studiu suedez privind riscul de infarct miocardic a constatat că un risc mai mare a fost observat în timpul sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou.

„Am observat un risc mai mare de infarct miocardic în timpul sărbătorilor de Crăciun/Anul Nou și în mijlocul verii, dar nu de Paște. Evenimentele sportive nu au fost asociate cu un risc mai mare de infarct miocardic. Am observat un vârf proeminent în săptămâna calendaristică 52, luni și la 8 dimineața”, se precizează în studiu.

Cum poate fi preveni sindromul inimii de vacanţă?

Cu toate că distracția și petrecerea sunt esențiale în timpul sărbătorilor, este important să ai grijă și de sănătatea ta. Experții în sănătate susțin că, deşi Crăciunul şi Revelionul sunt perioade din an în care trebuie să te relaxezi, nu ar trebui să-ți deranjezi obiceiurile alimentare. Evită să consumi mai mult alimente bogate, limitează-ți băuturile și mai ales „stai calm”.

De asemenea, nu sări peste exercițiile fizice de Sărbători şi odihneşte-te suficient.