Elena Udrea urmează să afle ce va hotărâ instanța din ţara vecină. Aceasta se va afla la Curtea de Apel din Sofia, unde are termen contestația depusă la măsura reținerii ei decise de judecătorii bulgari. Aceștia trebuie să hotărască dacă fostul ministru al turismului va rămâne sau nu în arest preventiv, pe timpul procedurii de extrădare.
Astfel, Elena Udrea urmează să afle ce îi rezervă viitorul. Ea s-a aflat în detenție în orașul bulgar Blagoevgrad. Fostul ministru a fost adus de la Blagoevgrad la Sofia pentru a fi prezentă azi, la ora 10:00, la Curtea de Apel.
De asemenea, cu o zi în urmă, miercuri, la Blagoevgrad, a început procesul cu privire la punerea în executare a mandatului european de arestare. Completul de 3 judecători a amânat luarea unei decizii pentru 19 aprilie. Până atunci, magistrații bulgari trebuie să primească de la autoritățile române informații legate de condițiile de detenție din penitenciare, care au fost criticate de Udrea în solicitarea ei de a rămâne în Bulgaria.
În plus, Elena Udrea se află în arest în Bulgaria din data de 7 aprilie, când a fost prinsă la vama Kulata de la granița cu Grecia, la câteva ore după ce a fost condamnată definitiv în dosarul „Gala Bute”. Fostul ministru a precizat de curând că se teme de ce o așteaptă în închisoarea din România, pentru că există „un pericol real” de „distrugere fizică”. Aceasta afirmă că acest caz declanșat împotriva ei este unul politic.
Elena Udrea se teme de ce o așteaptă în România
Conform informațiilor preluate de site-ul bulgar 24 chasa.bg, Elena Udrea se teme de ce o așteaptă în România și le-ar fi spus avocaților săi că există un risc de „distrugere fizică”.
„Există un pericol real, în închisoarea din România, de distrugere fizică a mea, pentru că acest caz declanșat împotriva mea este unul politic”, a precizat Elena Udrea, potrivit sursei menționate.
Elena Udrea spune că este terorizată de justiția din România și riscă să fie închisă pe nedrept. Totodată, fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a afirmat de curând în Bulgaria că este terorizată de justiția din România și că riscă să fie închisă pe nedrept. Aceasta a mai adăugat că acest lucru riscă să se întâmple cu toate că are un copil mic care o așteaptă acasă.
Mesajul transmis judecătorilor bulgari: Aveți ocazia să scrieți istorie
De cealaltă parte, Elena Udrea le-a spus judecătorilor că au puterea să facă istorie și că țara vecină poate arăta că justiția este peste cea din România.
„Aveți ocazia să scrieți istorie, să arătați că Bulgaria este peste România în materie de justiție”, afirmă fostul ministru.
Precizăm faptul că problemele au început pentru Elena Udrea săptămâna trecută, în momentul în care fostul ministru a fost condamnat definitiv la șase ani de închisoare în dosarul ”Gala Bute” pentru luare de mită și abuz. Înainte de a afla sentința dar, Elena Udrea a plecat din țară. Oamenii legii au mers la locuința acesteia, iar după mai multe căutări fără succes au dat-o în urmărire generală.
