SUA a precizat că situaţia ar putea degenera şi se așteaptă ca Israelul să atace Iranul

De Jurnalul Național Actuale Politică 116 citiri
4 min citire

Inrolare trafic.ro




 

Statele Unite se așteaptă la un răspuns militar al Israelului, după atacul masiv de sâmbătă noaptea, când regimul de la Teheran a lansat peste 300 de rachete și drone asupra statului evreu.

Un oficial de rang înalt al Administrației de la Washington și o altă sursă familiarizată cu subiectul estimează că Israelul are în vedere o „lovitură precisă și limitată” în interiorul Iranului, relatează presa internațională.

În acest sens, oficialii SUA nu au fost informați de israelieni în legătură cu planurile lor.

Una dintre surse a declarat că SUA nu a primit informații oficiale despre care ar putea fi planurile.

Astfel, „Am spera că ne vor avertiza, astfel încât să fim pregătiți să ne protejăm personalul, nu doar militar, ci și diplomatic din întreaga regiune. Dar nu există nicio garanție că ne vor anunța, iar ei știu că atunci când ne anunță (cu privire la atacuri), este posibil să ne exprimăm din nou obiecția față de ceea ce urmează să întâmple”, a declarat oficialul american pentru CNN.

În mod cert, responsabilii americani cred că e posibilă o reducere a tensiunilor în Orientul Mijlociu dacă Israelul alege să nu răspundă la atacul pe care regimul de la Teheran spune că l-a efectuat drept represalii pentru bombardarea, de către aviația statului evreu, a consulatului iranian la Damasc, la începutul lunii.

„Însă orice mișcare suplimentară deschide o serie de alte posibilități, dintre care unele sunt înspăimântătoare”, spun oficialii SUA.

SUA anunță noi sancțiuni la adresa programului iranian de rachete balistice

Statele Unite urmează să impună Iranului noi sancțiuni în legătură cu programul său de rachete militare

O declarație în acest sens a fost făcută, marți, de consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă, Jake Sullivan.

Astfel, „În urma atacului aerian fără precedent al Iranului împotriva Israelului, președintele Biden se coordonează cu aliații și partenerii (…) și cu liderii din Congres, pentru un răspuns cuprinzător.

În zilele următoare, Statele Unite vor impune noi sancțiuni care vizează Iranul, inclusiv programul său de rachete și drone, precum și entitățile care sprijină Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice, IRGC, și Ministerul Apărării din Iran.

Anticipăm că aliații și partenerii noștri vor urma în curând SUA cu propriile lor sancțiuni. În plus, continuăm să lucrăm prin intermediul Departamentului Apărării și al Comandamentului Central al SUA pentru a consolida și extinde integrarea cu succes a sistemelor de apărare antiaeriană și antirachetă și a sistemelor de avertizare timpurie în Orientul Mijlociu, pentru a eroda și mai mult eficacitatea capacităților Iranului în materie de rachete și drone (…)

În ultimii trei ani, pe lângă sancțiunile legate de rachete și drone, Statele Unite au sancționat peste 600 de persoane și entități care au legătură cu terorismul, finanțarea terorismului (…) și cu sprijinul acordat grupurilor teroriste proxy, între care Hamas, Hezbollah, Houthis și Kataib Hezbollah.

Nu vom ezita să continuăm să luăm măsuri, în coordonare cu aliații și partenerii din întreaga lume și cu Congresul, pentru a trage la răspundere guvernul iranian pentru acțiunile sale răuvoitoare și destabilizatoare”, se spune în declarația oficialului american.

Sursa – www.antena3.ro

TAGGED: ,