SUA au capturat o navă iraniană în Golf Teheranul a răspuns imediat cu drone

Tensiunile dintre Statele Unite și Iran au escaladat periculos în Golful Oman. Marina americană a interceptat și capturat o navă cargo iraniană, iar Teheranul a răspuns la scurt timp cu atacuri cu drone asupra unor nave militare americane.
Armistițiul extrem de fragil dintre cele două țări este acum în pericol.
Foc deschis asupra navei iraniene
Incidentul militar a avut loc după ce nava iraniană, care venea din China, a încercat să treacă de blocada impusă de Washington. Potrivit președintelui american Donald Trump, forțele americane au deschis focul după ce echipajul vasului a refuzat să se supună ordinelor. Nava a fost avariată la camera motoarelor și se află în custodia Statelor Unite.
Ca răspuns, Iranul a lansat atacuri cu drone, conform informațiilor publicate de agenția semi-oficială Tasnim. Autoritățile de la Teheran au acuzat Washingtonul de încălcarea acordului de încetare a focului și au promis represalii rapide.
Negocieri anulate și amenințări directe
Escaladarea vine într-un moment critic, cu doar câteva ore înainte ca președintele Trump să amenințe din nou Iranul. El a avertizat că va distruge infrastructura critică a țării dacă negocierile de pace programate la Islamabad eșuează.
„Reprezentanții mei vor merge la Islamabad, Pakistan, vor fi acolo pentru negocieri. Oferim un ACORD foarte corect și rezonabil și sper că îl vor accepta, pentru că, dacă nu, Statele Unite vor distruge fiecare centrală electrică și fiecare pod din Iran”, a scris Donald Trump.
Însă Iranul a anunțat că nu va mai participa la discuții. Decizia este motivată de „cererile excesive ale Washingtonului, așteptările nerealiste, schimbările constante de poziție, contradicțiile repetate și blocada navală în curs”, a transmis agenția oficială iraniană.
Mesaje contradictorii de la Washington
În ciuda retoricii dure, oficialii americani insistă că diplomația este prioritară. Mike Waltz, ambasadorul SUA la ONU, a declarat că se fac pregătiri pentru o nouă rundă de discuții. „Nu cred că poate spune cineva că președintele Trump nu pune diplomația pe primul loc. fireste, aceasta este susținută de o putere militară semnificativă, reală și extrem de capabilă”, a spus Waltz.
Dar această dualitate a mesajelor creează confuzie. „Am auzit de toate, de la „nu avem nevoie de Strâmtoarea Ormuz” la „este deschisă” și până la „vom folosi o forță apocaliptică împotriva voastră pentru a vă distruge întreaga civilizație” – toate într-un interval de aproximativ trei săptămâni”, explică Ian Ralby, expert în drept maritim și securitate. Potrivit acestuia, „retorica oarecum contradictorie venită de la Washington este dificil de înțeles”.
Și totuși, de la Teheran vin semnale că dialogul nu este complet închis. Mohammed Bagher Qalibaf, președintele parlamentului iranian, susține că există progrese în negocieri. „Avem bunăvoință. Căutăm o pace durabilă, o pace durabilă care să includă garanții, astfel încât această situație să nu se repete”, a declarat Qalibaf.
Strâmtoarea Ormuz, punctul fierbinte al conflictului
Punctul strategic al conflictului rămâne Strâmtoarea Ormuz, o zonă pe care Iranul susține că a minat-o masiv. Analistul de securitate Sean Bell explică miza. „Acesta este zona pe care iranienii susțin că au minat-o. Iranienii susțin că au plasat 6.000 de mine acolo”, a declarat Bell.
Pericolul minelor împinge traficul naval spre nord, mult mai aproape de coastele iraniene. „Astfel că forțele iraniene pot pune presiune și eventual lovi vasele, cu rachete, rachete drone și ambarcațiuni de patrulare rapide”, a adăugat analistul.
Acordul de încetare a focului dintre SUA și Iran expiră miercuri. În acest context, premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a reafirmat poziția țării sale. „Am fost angajați, alături de Statele Unite, într-o luptă împotriva marii tiranii a Iranului, care terorizează lumea, care urmărește distrugerea noastră și încearcă să doboare Statele Unite, să distrugă civilizația occidentală așa cum o cunoaștem. Am realizat lucruri enorme. Nu s-a încheiat încă”, a declarat Netanyahu.









