Țărăncuța lui Grigorescu vândută cu 141.000 de euro la o licitație Artmark

Tabloul „Țărăncuță din Rucăr (Suzana)”, o operă celebră semnată de Nicolae Grigorescu în jurul anului 1894, a fost adjudecat marți seară pentru suma de 141.000 de euro. Vânzarea a avut loc în cadrul unei licitații organizate de casa Artmark, confirmând încă o dată valoarea excepțională a maestrului picturii românești.

O operă cu istorie bogată

Lucrarea nu este una oarecare. Importanța sa este atestată de prezența în publicații de referință încă de acum un secol. Opera este reprodusă în monografia ”Pictorul Grigorescu. Viața și opera lui” de Alexandru Vlahuță (publicată la București, în 1910), la pagina 234, unde poartă titlul „Susana”.

Mai mult, tabloul a fost parte din Expoziția Centenarul Pictorului Nicolae Grigorescu, organizată între 12 și 30 iunie 1938 în București. Acolo a fost reprodus în catalogul oficial la categoria 60, de data aceasta cu titlul ”Țărăncuță”.

Simbolul identității naționale

Iar interesul lui Grigorescu pentru astfel de subiecte nu a fost întâmplător. Descrierea oficială a lucrării oferă o perspectivă detaliată asupra viziunii artistului. „„Subiectele naționale” îl preocupă pe Nicolae Grigorescu încă din perioada formării sale artistice, când, în timpul studiilor la Paris și al experienței decisive de la Barbizon, intră în contact direct cu tendințele picturii europene de secol XIX, orientate spre reprezentarea vieții simple și autentice. Revenit în țară după 1864 și 1867, artistul integrează aceste influențe în propria viziune, adaptând tematica realistă și lirică a școlii de la Barbizon la specificul românesc.”

Dar cum a ajuns țăranca un simbol atât de puternic? V-ați gândit vreodată la asta?

Până la urmă, Grigorescu a făcut mai mult decât să preia un curent. El a adaptat o tipologie extrem de populară în pictura europeană a epocii, cea a „țărăncii italiene”, cultivată de artiști precum William Bouguereau sau Camille Corot. „Prin acest transfer, Nicolae Grigorescu aliniază şcoala românească de pictură la aria tematică a picturii europene, conferind o dimensiune identitară distinctă, în care țăranul și, mai ales, țăranca devin purtători ai valorilor tradiționale”, se arată în prezentarea operei.

Dincolo de portretul etnografic

Pictura se înscrie într-o serie amplă de portrete similare, alături de compoziții precum ”Țărancă voioasă” sau ”Fata cu basma albă”. E drept că artistul a pictat multe țărăncuțe, dar fiecare lucrare aduce ceva nou. „Deși reluate tipologic, fiecare figură aduce accente diferite prin fizionomia şi psihologia personajului, alcătuind un catalog de tipuri și caractere umane – unele din vecinătatea și intimitatea artistului, altele ce urmăresc asocierea oamenilor cu mediul social.”

O viziune profundă.

Grigorescu era convins, prin prisma formării sale academice, că înfățișarea reflectă personalitatea. El căuta să surprindă lumea interioară a modelului, transformând simpla reprezentare într-o construcție simbolică. „Țărăncuțele lui Nicolae Grigorescu reprezintă figuri arhetipale. Mereu surprinse în posturi demne, vesele, luminoase, ele întruchipează puritatea și permanența lumii satului românesc. Această idealizare se regăsește și în prezenta lucrare, atât în atitudinea calmă a subiectului, cât și în coloristicul cald și în tratarea delicată a luminii.”

Misterioasa „Susana” și tehnica maestrului

Si totusi, cine a fost modelul? Deși monografia lui Vlahuță o numește „Susana”, identitatea ei precisă rămâne un mister. „Deși nu știm identitatea precisă a Susanei, chipul său a servit drept inspirație și pentru alte lucrări ale artistului.”

Dincolo de mister, tehnica vorbește de la sine. „Modelul este surprins pe un fundal brun închis, neutru, care concentrează atenția asupra expresiei și a elementelor de costum. Basmaua, redată într-un alb gălbui luminos, devine centrul compozițional și principala sursă de lumină picturală, sugerând modestia, decența și statutul social al femeii din mediul rural. Modul în care aceasta încadrează chipul accentuează expresia mândră a modelului. Mărgelele roșii, frecvent întâlnite în portretele de țărănci ale lui Grigorescu, adaugă o notă cromatică vibrantă și funcționează ca element simbolic al feminității.”

Construcția portretului indică apartenența la perioada de maturitate a artistului. „Construcția portretului, realizată în tușe largi și modelatoare de volum, indică apartenența lucrării la etapa matură a creației artistului, de după 1890, când tema rurală este abordată într-o cheie lirică și sintetizată. Astfel, prin armonia dintre chip, port și cromatică, Nicolae Grigorescu construiește o imagine poetică a satului românesc, plină de căldură și farmec, provenită din observația directă, dar filtrată printr-o sensibilitate artistică ce transformă realitatea într-un ideal vizual al identității naționale.”