Tensiuni militare în Strâmtoarea Hormuz. SUA și Iran își atacă navele în ciuda armistițiului
Armistițiul fragil din Orientul Mijlociu este pus la grea încercare în aceste zile. Forțele americane au lansat joi atacuri de represalii asupra unor instalații militare iraniene, după ce acestea ar fi orchestrat o serie de atacuri „neprovocate” cu rachete, drone și bărci mici împotriva navelor de război americane.
Detalii tactice și reacții de la Casa Albă
Situația din teren rămâne extrem de volatilă. Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a precizat că forțele americane au interceptat atacurile, iar navele nu au suferit daune. Este vorba despre trei distrugătoare: USS Truxtun (DDG 103), USS Rafael Peralta (DDG 115) și USS Mason (DDG 87). Instituția a adăugat că forțele americane „nu caută escaladarea”.
Cifrele și datele tehnice spun doar o parte din poveste.
Președintele Donald Trump a descris situația într-o postare pe Truth Social, afirmând că rachetele și dronele iraniene „au căzut atât de frumos în Ocean, la fel ca un fluture care coboară spre mormântul său!”. El a minimalizat incidentul într-o intervenție la ABC, numind loviturile americane „doar o atingere de iubire”.
Dar retorica liderului american a devenit rapid amenințătoare. „La fel cum i-am scos din joc din nou astăzi, îi vom scoate din joc mult mai dur și mult mai violent, în viitor, dacă nu își semnează Acordul, RAPID!”, a avertizat acesta.
Iranul a răspuns joi cu o „acțiune reciprocă”, deși Trump a catalogat atacurile iraniene drept „un fleac”. Când a fost întrebat ce linii ar trebui să treacă Iranul pentru a fi considerate încălcări ale armistițiului intrat în vigoare pe 8 aprilie, președintele a spus doar că „ei știu ce să nu facă”. Mai mult, el a subliniat brutal: „Nu va trebui să știți dacă nu există o încetare a focului. Va trebui doar să vă uitați la o strălucire mare care iese din Iran.”
Impactul economic și ramificațiile regionale
Blocajele din această rută maritimă crucială nu este o problemă izolată. O analiză publicată recent de Time subliniază că SUA se concentrează pe restabilirea navigației prin Strâmtoarea Hormuz, coridorul energetic pe care Iranul îl controlează efectiv de la începutul războiului din februarie. Acest control a dus deja la creșterea prețurilor la petrol, gaze și alte mărfuri la nivel global.
Iar această instabilitate se transferă direct în economia reală pe care dumneavoastră o resimțiți zilnic. Când tranzitul barilelor de țiței este oprit în Golful Persic, cotațiile internaționale explodează imediat, iar șoferii români plătesc mai mult la pompă pentru benzină și motorină, alimentând direct inflația din țara noastră.
V-ați gândit vreodată cât de repede se traduce o decizie luată la Washington într-un cost suplimentar pentru bugetul familiei?
Armata iraniană a reacționat dur. „Unele țări de pe țărmul Golfului Persic au sprijinit SUA în agresiunea din această noapte, iar acest lucru nu a trecut neobservat nici de IRAN”, au transmis oficialii de la Teheran. Emiratele Arabe Unite s-au confruntat vineri dimineață cu atacuri cu rachete și drone pentru a treia oară în această săptămână.
Căutarea unui acord în mijlocul haosului
Dincolo de declarațiile belicoase, negocierile continuă în culise. William Figueroa, profesor asistent la Universitatea din Groningen, oferă o perspectivă clară. „Trump aplică în mod clar presiune în timp ce speră la un acord și este clar că are nevoie de un acord. Războiul este scump și profund nepopular acasă, distruge reputația [SUA] în străinătate și, cel mai important, nu își atinge scopul declarat, fie de schimbare a regimului, fie de redeschidere a Strâmtorii Hormuz. Acesta este un conflict existențial pentru regimul iranian, iar fiecare zi în care rămân la putere este o victorie lor și o umilință din cea a lui Trump.”
Și totuși, atacurile nu se opresc. Generalul Dan Caine a declarat marți că Iranul a atacat forțele americane de peste 10 ori de la armistițiu. Secretarul de Stat Marco Rubio a afirmat că faza ofensivă a războiului (denumită „Operațiunea Epic Fury”) s-a încheiat.
Clemens Chay, cercetător la Observer Research Foundation, explică dinamica. „Ceea ce a devenit din ce în ce mai clar este că Strâmtoarea Hormuz este un nod pe care Președintele l-a găsit greu de dezlegat.” El adaugă că insistența asupra menținerii armistițiului „semnalează că Washingtonul nu și-a abandonat credința într-o ieșire diplomatică”.
Chay observă că amenințările fac parte din „prezentării sale ca un om forte”. El menționează că „Presiunea și diplomația sunt desfășurate în tandem, echilibrul schimbându-se în funcție de moment și de publicul căruia i se adresează”, descriind un „proces de negociere continuu, deși turbulent”.
„Chiar dacă ambele părți au adoptat public atitudini intransigente, uneori de sumă nulă, realitatea este aproape sigur una a concesiilor tăcute: ambele părți caută o formulă care să permită fiecăreia să revendice o victorie semnificativă pentru publicul lor intern respectiv, oferind în același timp celeilalte o retragere care să-i salveze onoarea”, precizează specialistul.
Condițiile păcii și riscurile globale
E drept că mizele sunt uriașe pentru ambele administrații. Președintele american susține că acordul „s-ar putea să nu se întâmple, dar s-ar putea întâmpla în orice zi”. Propunerea este „mai mult decât o ofertă de o pagină”.
„Este o ofertă care spunea practic că nu vor avea arme nucleare, ne vor preda praful nuclear și multe alte lucruri pe care le dorim”, a subliniat el, deși a adăugat cu scepticism că „Când sunt de acord nu înseamnă mare lucru pentru că a doua zi au uitat că au fost de acord.”
Numai că pe teren acțiunile contrazic diplomația. Miercuri, forțele SUA au confiscat petrolierul sub pavilion iranian M/T Hasna în Golful Oman. Anterior, Trump a întrerupt o misiune pentru a „ghida” navele blocate. Iranul susține că loviturile americane recente au vizat zone civile de pe coastele Insulei Qeshm, Bandar Khamir și Sirik, iar instalațiile comerciale de la debarcaderul Bahman au suferit o „explozie” în timpul unui schimb de focuri între forțele iraniene și „inamicul”. CENTCOM a precizat că au fost vizate „locații de lansare a rachetelor și dronelor, locații de comandă și control; și noduri de informații, supraveghere și recunoaștere”.
În plus, SUA au susținut că Iranul a avariat o navă de marfă sud-coreeană în timpul „Project Freedom” și că forțele americane au scufundat șapte bărci de patrulare iraniene, afirmații negate de Teheran.
Liu Jia, de la Universitatea Națională din Singapore, consideră că actualele dispute sunt un „test de presiune, fiecare parte încercând să măsoare eficiența pârghiilor celeilalte pentru a extrage concesii mai mari”. Până la urmă, riscurile sunt asimetrice. Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice „a suferit deja ce era mai rău și există pierderi suplimentare limitate de care să se teamă”, explică Liu. Ea avertizează că „o concentrare militară prelungită a SUA asupra regiunii ar putea crea oportunități strategice pentru China și alte state din Sudul Global de a-și extinde influența, slăbind poziția Americii de hegemon mondial și remodelând ordinea globală.”
Figueroa a precizat că armistițiul este intact în modul care „contează cel mai mult pentru iranienii de rând: nu mai există o campanie de bombardamente aeriene asupra orașelor mari”.
Andrea Ghiselli, de la Universitatea din Exeter, atrage atenția asupra presiunii electorale de peste ocean. „Trump trebuie să arate că războiul a realizat ceva și că prețul pe care îl plătesc alegătorii americani și lumea nu a fost plătit în zadar.” Iar amenințările verbale au atins cote extreme, liderul american avertizând anterior că ar putea șterge „o întreagă civilizație” dacă Strâmtoarea Hormuz nu este redeschisă, menționând recent că Iranul ar putea fi „ștearsă de pe fața Pământului” dacă vizează nave americane.
