Testul de 4 secunde îți arată cât de mult ai îmbătrânit cu adevărat

Testele de longevitate nu necesită aparatură medicală scumpă și nici măcar o vizită la specialist. Patru exerciții simple, pe care oricine le poate face acasă, sunt suficiente pentru a evalua forța musculară, echilibrul și capacitatea cardiovasculară. Iar rezultatele pot prezice, cu o acuratețe surprinzătoare, cât de funcțional vei rămâne în anii care vin.
Primul semn al îmbătrânirii
Odată cu înaintarea în vârstă, masa musculară scade inevitabil. Geriatrii consideră exercițiul fizic drept principalul medicament al longevității, pentru că previne declinul muscular, încetinirea și fragilitatea asociate îmbătrânirii. De fapt, un semn timpuriu al bătrâneții este tocmai încetinirea mișcărilor. Dacă observi că un prieten sau cineva din familie se mișcă mai greu decât ultima dată când l-ai văzut, acesta este un semnal de alarmă.
Viteza de mers, un indicator pentru inimă
Hai să vedem primul test. Măsoară o distanță de patru metri în casă și parcurge-o la viteza ta obișnuită, în timp ce te cronometrezi. Ai terminat în mai puțin de trei secunde? Atunci ești în regulă. Dar dacă ai nevoie de peste patru secunde, acesta este un semnal de alarmă serios. Poate părea un test banal, însă el prezice funcționalitatea inimii mai bine decât o ecocardiogramă.
V-ați gândit vreodată la asta?
Forța musculară și riscul de căderi
Al doilea test vizează forța picioarelor. Stând pe un scaun, cu brațele încrucișate la piept, ridică-te și așează-te de cinci ori, cât de repede poți. Un timp sub 10 secunde indică o forță funcțională bună. Între 10 și 15 secunde este un rezultat acceptabil, însă un timp de peste 15 secunde semnalează slăbiciune musculară și, mai important, un risc crescut de căderi.
Pentru al treilea test e nevoie de un dinamometru (un arc ce se comprimă cu mâna) pentru a măsura forța de prindere. O valoare sub 27 de kilograme pentru bărbați și sub 16 kilograme pentru femei indică slăbiciune musculară. Acest rezultat, spun specialiștii, prezice o capacitate funcțională redusă și o stare generală de sănătate precară.
Testul de 10 secunde pentru echilibru
Echilibrul este esențial pentru a preveni căderile, care pot duce la complicații grave. Testul este extrem de simplu. Stai în picioare pe un singur picior timp de cel puțin 10 secunde, apoi repetă exercițiul pe celălalt picior. Dacă nu reușești, e un semn că trebuie să lucrezi la acest capitol.
De ce trebuie să știe și medicul de familie
Specialiștii recomandă ca rezultatele acestor teste simple să fie comunicate și medicului de familie. Acesta poate anticipa astfel anumite riscuri, poate recomanda măsuri preventive și poate educa pacientul pentru a adopta un stil de viață mai adecvat.
Cât de importantă este această evaluare? Un exemplu concret vine din Noua Zeelandă. După un cutremur, ajutorul de urgență a fost direcționat prioritar către seniorii care obținuseră rezultate slabe la aceste teste. Intervențiile țintite au salvat vieți.













