Tragedii în Argeș și Olt. Două femei au ars de vii în propriile locuințe

Două femei și-au pierdut viața în noaptea de duminică spre luni și în dimineața de luni, în urma a două incendii separate care le-au mistuit locuințele. Tragediile s-au produs în județele Argeș și Olt, iar în ambele situații victimele nu au mai putut fi salvate.
Unul dintre evenimente a avut loc în satul Băcești din comuna argeșeană Drăganu. Potrivit Adevărul, pompierii care au ajuns la fața locului au găsit o casă bătrânească arzând generalizat, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați.
Incendiul din Argeș: Jarul din sobă, cauză probabilă
Echipajele de intervenție au acționat rapid pentru a stinge flăcările. În timpul operațiunilor, salvatorii au făcut o descoperire tragică în interiorul casei: trupul carbonizat al unei femei.
La finalul misiunii, pompierii au stabilit și cauza probabilă a incendiului. Se pare că focul a pornit de la jarul căzut din sistemul de încălzire al locuinței.
O femeie de 78 de ani, victimă a unui coș de fum defect în Olt
O altă tragedie s-a consumat în comuna Gura Padinii din județul Olt. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență au anunțat că au fost solicitați să intervină în noaptea de duminică spre luni, la un incendiu care cuprinsese o casă. La intervenție au fost trimise trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
Oficialii ISU Olt au descris scena găsită la fața locului. „La sosirea primelor echipaje, locuinţa ardea generalizat, cu flacără deschisă şi degajări mari de fum. Concomitent cu misiunea de stingere a incendiului, s-a asigurat accesul în locuinţă, fiind găsită proprietara, în vârstă de 78 de ani, decedată, cu arsuri pe întreaga suprafaţă a corpului”, au afirmat reprezentanţii ISU.
Misiunea pompierilor a durat aproximativ două ore și jumătate. În urma incendiului, au ars bunurile din trei camere de locuit, tavanele din două camere și un hol, dar și circa 80 de metri pătrați din acoperișul casei. Pompierii au precizat că, cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un coș de fum deteriorat.








