Trei marinari rămân în spital la Constanța după incidentul naval soldat cu două decese

Numărul marinarilor transportați la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Constanța după incidentul naval de luni din Marea Neagră a crescut la 11. Trei au rămas internați. Două persoane au murit în incidentul în care o navă cu cereale ar fi fost lovită de drone.
Crina Kibedi, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, a precizat, potrivit G4Media, că alți opt marinari au ajuns luni seară la Unitatea de Primiri Urgențe după accidentul naval din Marea Neagră. Aveau traumatisme minore și erau în curs de evaluare medicală. Cel mai probabil, după încheierea investigațiilor, vor putea pleca de la Urgențe. În total, luni au fost aduși la UPU 11 marinari. Trei au rămas internați pentru supraveghere și îngrijiri medicale de specialitate.
Incidentul s-a produs în apropierea platformei Pescăruș, în afara apelor teritoriale ale României. Autoritatea Navală Română, prin Centrul Maritim de Coordonare Constanța (MRCC), a fost alertată luni, în jurul orei 11.00.
În intervenția de salvare, cei trei marinari răniți grav au fost ridicați prin troliere la bordul unui elicopter al Inspectoratului General de Aviație și transportați la Spitalul Județean Constanța. Ceilalți opt membri ai echipajului, descriși inițial ca fiind în stare bună, au fost preluați de navele de salvare înainte de a ajunge la Urgențe.
La prima evaluare a pacienților transportați cu elicopterul, reprezentanta spitalului a precizat: „Trei pacienți, cetățeni străini, cu vârste cuprinse între 22 și 50 de ani au fost aduși la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța în urma accidentului naval produs în Marea Neagră. Toți prezintă politraumatisme, sunt conștienți, stabili și cooperanți. În prezent, sunt în curs de investigații, iar în funcție de rezultatele acestora se va stabili conduita terapeutică”.






