Trump atacă dur NATO și vrea Groenlanda înaintea vizitei lui Mark Rutte

Președintele Donald Trump a lansat un nou atac virulent la adresa aliaților NATO, acuzându-i că refuză să sprijine Statele Unite în conflictul cu Iranul. Înaintea vizitei decisive a secretarului general al Alianței, Mark Rutte, la Washington, liderul de la Casa Albă a readus în discuție și ambiția sa de a prelua controlul asupra Groenlandei.
Trump a catalogat Alianța drept un „tigru de hârtie”, susținând că Vladimir Putin „nu se teme de NATO”.
Aliații, acuzați că au abandonat SUA în conflictul cu Iranul
Liderul american a acuzat statele membre că „au făcut tot posibilul să nu ajute” în războiul din Orientul Mijlociu. Germania a fost ținta directă a criticilor, Trump amintind că Statele Unite au contribuit la refacerea țării după Al Doilea Război Mondial. „Am reconstruit Germania… și acum Germania ne spune că nu este războiul lor”, a declarat președintele american.
Acesta a relatat și cum a fost refuzat de partenerii din Alianță. „Nu am cerut foarte insistent, am spus doar: «Hei, dacă vreţi să ajutaţi, ar fi grozav… iar ei au spus: Nu, nu, nu, nu vom ajuta»”.
Dar criticile nu s-au oprit la membrii NATO. Trump a acuzat de lipsă de implicare și alți parteneri strategici, precum Coreea de Sud, Japonia și Australia. În schimb, liderul de la Casa Albă a lăudat sprijinul oferit de statele din Golf atacate de Iran, printre care Arabia Saudită, Kuweit, Bahrain, Qatar și Emiratele Arabe Unite.
Tensiunile sunt agravate de blocarea Strâmtorii Ormuz, o rută vitală prin care tranzitează circa 20% din petrolul mondial, situație care a provocat deja creșteri ale prețurilor la energie. „Cred că este o pată pe imaginea NATO care nu va dispărea niciodată”, a concluzionat Donald Trump.
Trump redeschide dosarul Groenlanda
În același discurs, președintele american a legat direct disputa cu aliații de ambiția sa de a obține Groenlanda, un teritoriu autonom aflat sub suveranitatea Danemarcei. Trump a sugerat că refuzul Danemarcei de a vinde insula stă la baza răcirii relațiilor. „Totul a început, dacă vreţi să ştiţi adevărul, cu Groenlanda. Vrem Groenlanda. Ei nu vor să ne-o dea. Şi eu am spus: «La revedere»”, a afirmat Trump.
Mai exact, liderul de la Casa Albă a insistat că insula arctică este esențială pentru securitatea națională a Statelor Unite.
Acesta a sugerat din nou că ar lua în calcul o anexare, chiar și prin forță, o poziție pe care aliații europeni au respins-o categoric în trecut.
O vizită sub presiune maximă pentru Mark Rutte
Vizita secretarului general al NATO, Mark Rutte, programată pentru miercuri la Washington, se anunță extrem de tensionată. Pe lângă întâlnirea cu Donald Trump, oficialul european are pe agendă discuții și cu senatorul Marco Rubio și cu Pete Hegseth.
Deși l-a descris pe Rutte drept „o persoană minunată”, președintele american și-a exprimat scepticismul față de promisiunile pe care le va primi din partea Alianței. „O să spună: «Oh, vom face asta. Vom face aia.» Acum vor brusc să trimită chestii, ştiţi, dar au spus-o clar şi răspicat la început (că nu)”, a declarat Trump.









