Jurnalul Național
Știri și analize

Caută în Jurnalul Național

Afaceri

UE a aprobat oficial utilizarea USB Type-C pentru toate dispozitivele electronice

Razvan Rusu · 26 aprilie 2022 · Actualizat: 12:08
încărcător unic

Comitetul pentru Piața Internă Europeană și Protecția Consumatorului a votat directiva pentru un port comun de încărcare. Astfel că toți producătorii de electronice sunt obligați să-și echipeze dispozitivele inteligente cu un port USB Type-C.

În acest moment, toate telefoanele, tabletele, laptopurile, camerele digitale, căștile, consolele portabile de jocuri video și smartwatch-uri trebuie să aibă un port USB Type-C înainte de a fi lansate pe piața europeană. Portul USB Type-C poate fi folosit pentru încărcare și transfer de date, transmite agenția de presă AFP.

Conform unui comunicat de presă remis de Comisia Europeană, deputații europeni doresc să vadă pe dispozitivele electronice informații clare și etichetare corespunzătoare despre opțiunile de încărcare și dacă un produs cumpărat include sau nu un încărcător.

Astfel, schimbarea respectivă ar ușura deciziile de cumpărare ale consumatorilor europeni, ce dețin dispozitive diferite și nu au nevoie de încărcătoare suplimentare.

Acum, oficialii europeni speră ca Comisia Europeană să prezinte, până la finalul lui 2026, o strategie inteligentă care să permită o interoperabilitate minimă a oricăror soluții noi de încărcare a dispozitivelor electronice.

Comisia Europeană doreşte să evite o nouă fragmentare a pieței europene, să reducă risipa de materiale prime, să asigure confortul consumatorilor europeni și să evite așa-numitele efecte de „blocare” create de soluțiile de încărcare brevetate.

În luna mai, Parlamentul European va vota pentru aprobarea acestui proiect legislativ și va trebui apoi să-l trimită la runda de voturi din partea statelor membre ale Uniunii Europene.

„O victorie pentru consumatori şi mediu (…). Europenii s-au săturat de încărcătoare incompatibile înghesuite în sertare. Am acordat suficient timp industriei să găsească soluţii. De-acum a venit timpul legiferării”, a spus comisarul european însărcinat cu Concurenţa, Margrethe Vestager, în comunicatul de presă.

„A venit timpul să punem capăt acestui şarpe de mare”, a precizat comisarul european însărcinat cu Piaţa Internă, Thierry Breton, exprimându-şi speranţa ca proiectul legislativ să intre în vigoare „în câteva semestre”.

Reacția Apple Inc: Această reglementare ar înăbuşi inovaţia

Conform sursei citate, compania americană menţionează faptul că tehnologia sa Lightning echipează peste un miliard de dispozitive electronice şi-a reiterat imediat opoziţia față de decizia Comisiei Europene.

„Această reglementare ar înăbuşi inovaţia, în loc să o încurajeze, şi ar dăuna consumatorilor din Europa şi din lume”, a precizat Apple Inc.

Anul trecut, Apple afirma că o asemenea legislaţie ar genera „un volum fără precedent de deşeuri electronice”, iar î prezent compania americană trage un semnal de alarmă cu privire la tranziţia de 24 de luni propusă de Bruxelles, pe care o consideră pripită şi un haos în filierele de reciclare actuale.