UE forțează Pornhub și XNXX să verifice vârsta cu amenzi de 10% din venituri

Comisia Europeană accelerează introducerea unor sisteme eficiente de verificare a vârstei online. Patru mari site-uri pornografice, Pornhub, Stripchat, XNXX și XVideos, sunt investigate pentru încălcarea suspectată a Legii Serviciilor Digitale (DSA), intrată în vigoare în 2024.
Mecanismul actual, un simplu click pe butonul „Am peste 18 ani”, este considerat complet inadecvat.
Procedura a fost deschisă în luna mai, iar în martie 2026, investigația a ajuns la concluziile preliminare, potrivit Comisiei. Anchetatorii au stabilit că toate cele patru site-uri permit accesul minorilor bazându-se pe pagini de confirmare printr-un singur click. Aceeași problemă a fost găsită și la platforma de socializare Snapchat, care ar fi expus minorii la tentative de ademenire și recrutare în scopuri infracționale, dar și la informații despre vânzarea de produse ilegale, precum droguri sau țigări electronice.
RecomandăriArmata Română primește 5,7 miliarde de euro. Banii vizează blindate și sisteme antiaeriene.Legea Serviciilor Digitale nu impune explicit verificarea vârstei ca o cerință absolută. Însă, pentru Platformele Online Foarte Mari (VLOP), cele cu peste 45 de milioane de utilizatori lunari în UE, Comisia se așteaptă la pași concreți pentru a reduce riscurile sistemice legate de protecția copiilor. Nerespectarea poate atrage amenzi de până la 18 milioane de euro sau 10% din cifra de afaceri anuală globală.
Soluția propusă: mini-portofelul digital
La o conferință de presă recentă, oficialii Prabhat Agarwal și Renate Nikolay, care conduc investigația, au explicat că intenția este de a folosi sisteme care dovedesc că utilizatorul are peste o anumită vârstă, fără a transmite numele, data nașterii sau alte date personale către platformă.
Răspunsul tehnic analizat este „Age Verification Blueprint”, un mini-portofel digital. Acesta funcționează ca o aplicație mobilă în care utilizatorul își verifică vârsta o singură dată, folosind cartea de identitate electronică, pașaportul, aplicația bancară sau alt sistem național de identificare. Ulterior, poate dovedi că are peste 18 ani pe orice site participant, fără a reîncărca documentele de fiecare dată.
RecomandăriCe servicii ar trebui să externalizeze o companie mică sau medie?Principiul tehnic se numește „divulgare selectivă”. Mini-portofelul nu comunică data nașterii, ci răspunde doar cu un „da” sau „nu” verificabil criptografic la întrebarea „Are această persoană peste 18 ani?”. Credențialele sunt transmise ca jetoane de unică folosință, ceea ce, teoretic, previne corelarea între diferite sesiuni pe același site.
Acest sistem este un pas intermediar către viitoarele Portofele de Identitate Digitală ale UE (EUDI Wallets), pe care unele state membre le vor implementa până la sfârșitul anului 2026. Cinci țări experimentează deja soluția, dar există decalaje: Franța și Danemarca sunt avansate, în timp ce Grecia, Spania și Italia sunt în urmă.
Modelul american, considerat prea intruziv
Pe piața europeană există deja jucători precum Yoti, folosit de TikTok, și Persona, utilizat de platforme ca Roblox, Discord și Reddit. Dar modelul Persona este considerat mult mai intruziv în ceea ce privește datele, iar Comisia vrea să îl evite. Serviciile sale includ verificarea amprentelor, recunoaștere facială și stocarea tuturor acestor date timp de până la trei ani.
RecomandăriPietele globale. De ce muta miliardarii indieni 18 miliarde de dolari în OccidentMai mult, în februarie 2026, s-a descoperit că Persona a expus public mii de fișiere online. Compania a răspuns atunci că era vorba de un mediu de testare izolat și că datele nu au fost, de fapt, expuse.
Modelul american arată riscurile unei verificări bazate pe colectarea masivă de date de identificare. De aceea, Bruxelles-ul promovează o arhitectură open source, „triunghiulară”, similară cu cea a certificatelor COVID: o terță parte certifică faptul că utilizatorul îndeplinește criteriul de vârstă, fără ca site-ul să primească documente sau alte date personale. Scytales și T-Systems au fost menționate ca servicii de referință în Europa.
Marea problemă rămasă nerezolvată
Există însă o distanță clară între promisiunea tehnică și realitatea socială a problemei. Așa cum s-a recunoscut la conferința de presă, mini-portofelul este conceput în principal pentru a împiedica site-ul să afle prea multe despre utilizator, dar nu rezolvă cea mai simplă metodă de ocolire: un minor care folosește telefonul, credențialele sau actul de identitate al unui adult.
Sistemul poate reduce cantitatea de date personale în circulație, dar nu elimină automat riscul ca verificarea vârstei să fie păcălită în practică.
totusi, mini-portofelul pare în prezent cea mai promițătoare soluție. Comisia a clarificat, totuși, că nu este singura opțiune posibilă. Ușa rămâne deschisă și pentru alternative, cu condiția să fie „la fel de eficiente”. Pornhub este deja implicat în faza pilot, în timp ce alți operatori au fost invitați să participe, transformând Europa într-un laborator pentru o infrastructură reală de verificare a vârstei.







