Un concert The Weeknd mută Supercupa Angliei pe un stadion de 74.000 de locuri

Federația Engleză de Fotbal (FA) a anunțat luni o decizie de-a dreptul surprinzătoare. Ediția de anul acesta a Community Shield, celebra Supercupă a Angliei, nu se va mai disputa pe legendarul stadion Wembley. Meciul programat pentru 16 august a fost mutat la Cardiff, pentru prima dată din 2006.
Motivul incredibil al mutării
La prima vedere, pare o decizie greu de înțeles. Dar ce s-a întâmplat, pe bune, de s-a ajuns aici? Ei bine, cauza reprogramării este una cât se poate de modernă: stadionul fusese deja rezervat pentru un concert al solistului The Weeknd. Iar pentru prima oară în ultimii 20 de ani, tradiționalul meci de deschidere a sezonului englezesc părăsește Londra.
Cardiff preia ștafeta
Partida va fi găzduită, așadar, de orașul galez Cardiff. Arena aleasă este Principality Stadium, un colos cu o capacitate de peste 74.000 de locuri.
RecomandăriSabrina Voinea, reclamată la Poliție. Gimnasta este anchetată de federație pentru agresiune.Nu e chiar o premieră absolută.
Stadionul a mai găzduit Community Shield de șase ori (între anii 2001 și 2006), exact în perioada în care stadionul Wembley se afla în plin proces de renovare. Așadar, galezii știu deja cu ce se mănâncă organizarea unui astfel de eveniment de anvergură.
O finală cu trofeul pe masă
Community Shield este, partida care pune față în față câștigătoarea titlului din Premier League cu deținătoarea Cupei Angliei. E un meci de gală, dar și unul cu o miză reală, primul trofeu al sezonului.
RecomandăriUnde poți urmări program Formula 1 azi și calendarul complet al curselorNumai că ediția din 2025 a oferit o surpriză de proporții. Trofeul a fost câștigat de Crystal Palace, care a reușit să se impună în fața campioanei de atunci, FC Liverpool. Scorul a fost 2-2 la finalul timpului regulamentar, iar Palace a triumfat cu 3-2 la loviturile de departajare.







