Viktor Orban va guverna prin decret în timpul stării de urgență

De Jurnalul Național 234 citiri
3 min citire

Premierul ungar Viktor Orban va continua să guverneze prin decret, decizia fiind luată după ce, la miezul nopții,  a fost declarată starea de urgenţă din cauza războiului din Ucraina, cu care Ungaria se învecinează la nord-est, transmite CNN.

Astfel, premierul Ungariei Viktor Orban a impus marți o nouă stare de urgență în țară, invocând provocările generate de războiul aflat în desfășurare în Ucraina. Cu puțin timp înainte de anunț, parlamentul ungar, care tocmai depuse jurământul, a modificat Constituția pentru a permite o asemenea măsură.

„Am văzut că războiul şi sancţiunile de la Bruxelles au provocat o mare perturbare economică şi creşteri drastice de preţuri. Lumea se află în pragul unei crize economice. Ungaria trebuie să stea departe de acest război şi trebuie să protejeze securitatea financiară a familiilor”, a mai spus el.

Orban este de părere că „guvernul trebuie să fie capabil să ia decizii și să acționeze rapid”. Starea de urgenţă, similară celei introduse în timpul pandemiei, va permite guvernului să reacţioneze rapid şi să folosească „toate metodele la dispoziţia sa” pentru a proteja Ungaria şi pe unguri, a mai precizat Viktor Orban.

Aşadar, actuala stare de urgență, care îi permite lui Orban să dezactiveze unele legi și să impună măsuri de urgență prin decret, urma să expire la sfârșitul lunii mai. Aceasta fusese introdusă în primăvara anului 2020, la începutul pandemiei de COVID-19.

Viktor Orban, care a câștigat în alegerile din data de 3 aprilie al patrulea mandat consecutiv, a mai recurs în trecut instaurarea stării de urgență, o dată din cauza crizei migrației din Europa și, mai târziu, în timpul pandemiei de COVID-19. Noua stare de urgență împuternicește în mod similar guvernul de la Budapesta să aprobe măsuri prin intermediul decretelor, scrie Reuters.

Orban și partidul său Fidesz au fost realeși în pofida pozițiilor sale istorice pro-Kremlin și a relației sale apropiate cu Putin.

Relația lui Orban cu Kievul s-a deteriorat de-a lungul anilor. Acesta a împiedicat încercările țării de a stabili relații mai strânse cu NATO și a intrat în conflict cu guverne succesive de la Kiev




Românii, loviți în plin de inflație. Pe ce vom ajunge să plătim mai mult

Românii, loviți în plin de inflație. Pe ce vom ajunge să plătim mai mult. Situația economică a României se înrăutățește, [...]

Schimbări MAJORE la pensii! Guvernul anunță noi impozite

Schimbări MAJORE la pensii! Guvernul anunță noi impozite. Autoritățile intenționează să elimine impozitarea progresivă a pensiilor speciale. Un proiect de [...]

Taxa pe stâlp. Cum va fi calculată și ce înseamnă

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a anunțat marți, în cadrul conferinței PRIA Finance for Key Business Sectors, că normele privind „taxa [...]

Paște scump în 2025! Creșteri de prețuri ULUITOARE la alimente. Ce îi așteaptă pe români

Paște scump în 2025! Creșteri de prețuri ULUITOARE la alimente. În următoarele trei luni, alimentele vor înregistra scumpiri accelerate. Conform [...]