În data de 9-04-2021 Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca anunţă, punerea în vânzare a primelor răsaduri de legume din acest an, destinate spaţiilor protejate (sere/solarii) şi care sunt produse la serele Staţiunii de Cercetare Horticolă (SCH), unde vor fi comercializate.
Din data de 12 aprilie, răsaduri din zeci de soiuri de legume au fost îngrijite de specialiştii de la SCH, vor fi puse în vânzare primele din acest an, la preţuri cuprinse între 1-4 lei/bucată (inclusiv TVA), după cum urmează: roşii, castraveţi, ardei gras şi kapia, gogoşari, ardei bulgăreşti, ardei iuţi, broccoli, conopidă, gulie, varză Kale, salată verde. Din 19 aprilie, în funcţie de condiţiile meteo, vor fi puse la vânzare şi alte soiuri, cum ar fi pepene galben, varză, vinete, ţelină, alături de pătrunjel, oregano, busuioc, tarhon, salvie, cimbru sau leuştean. Tot atunci este estimată punerea în vânzare şi pentru primele flori din acest an – cârciumărese şi crăiţe. Toate detaliile privind speciile, soiurile, preţurile şi data vânzării le găsiţi în tabelul de mai jos.
Biol. dr. ing. Lukacs Lehel, „Răsadurile sunt obţinute la serele staţiunii noastre, din seminţe profesionale, atât pentru soiurile create la noi, cât şi pentru alte soiuri şi hibrizi. Răsadurile se livrează repicate, în cuburi nutritive, astfel că înrădăcinarea acestora se va face mult mai repede, iar gradul de prindere este 100%. Vreau să subliniez că răsadurile sunt destinate, în această perioadă a primăverii, plantării în spaţii protejate (sere/solarii), nu în aer liber.
În perioada pandemiei, multă lume s-a reorientat spre grădini de legume sau flori, şi-au descoperit o nouă pasiune şi ne bucurăm să venim, ca în fiecare primăvară, în întâmpinarea pasionaţilor de legumicultură şi floricultură. Am produs de această dată peste 120.000 de răsaduri, iar o parte dintre acestea, circa 30.000 de bucăţi, vor fi plantate şi îngrijite la staţiunea noastră”, a declarat directorul SCH.
Iar vânzarea răsadurilor se va face în două puncte ale staţiunii: la magazinul situat la capătul str. Liviu Rebreanu (zona parking, capăt autobuze 33,34, 48) şi la una din serele din incintă, cu intrare din str. Horticultorilor nr. 5. Program vânzare: zilnic, de luni şi până vineri, între orele 8.00 – 16.00, iar sâmbătă, între orele 8.00 – 13.00, cu excepţia sărbătorilor legale. Pentru detalii puteţi suna la numerele de telefon: 0756966132 sau 0760291241.
Răsadurile vor fi vândute în tăviţe alveolare, în limita stocului, însă comenzi pentru livrări prin curierat nu se primesc.
Totodată, alte răsaduri de legume şi flori vor fi puse în vânzare şi la serele din campus sau la magazinul USAMV Cluj-Napoca, de pe Calea Mănăştur nr. 7, însă după data de 1 mai, acestea fiind destinate plantării direct în aer liber.