A 131-a reuniune a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei (CoE)

91

Organizată în sistem videoconferinţă, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat, vineri, la cea de-a 131-a reuniune a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei (CoE), prilej cu care a accentuat că soluţionarea conflictelor prelungite reprezintă o prioritate pentru România, potrivit unui comunicat al MAE.

În discuţiile lor, miniştrii de Externe s-au concentrat asupra dosarelor de actualitate la nivelul Consiliului Europei, încercându-se identificarea unor soluţii cu privire la principalele provocări ale contextului internaţional aflate în competenţa organizaţiei de la Strasbourg.

Iar, ministrul Bogdan Aurescu a reiterat, în discursul său, angajamentul activ al României pentru eficientizarea multilateralismului şi întărirea rezilienţei strategice pe baza valorilor democratice, precum şi a dreptului internaţional. De asemenea, el a subliniat necesitatea constituirii, pentru un viitor durabil, a unui spaţiu juridic european comun, bazat pe principiile statului de drept.

Ş-a exprimat, de asemena, susţinerea pentru eforturile menite să descurajeze orice tip de propagandă în favoarea ideologiilor extremiste şi a mesajelor instigatoare la ură. În acest context, el a informat Consiliul Europei şi statele membre despre adoptarea recentă de către Guvernul de la Bucureşti a primei Strategii naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursurilor de ură, care prevede un mecanism interinstituţional „complex”, care va conduce la o mai bună abordare a radicalizării şi a manifestărilor generatoare de ură.

În plus, Ministrul de Externe s-a referit la provocările aduse de dezvoltarea noilor tehnologii, inclusiv a inteligenţei artificiale, care trebuie să aibă loc cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi a standardelor etice.

El a salutat intrarea în vigoare a Protocolului 15 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a exprimat speranţa că aderarea UE va avea loc cât mai curând.

„În ceea ce priveşte conflictele prelungite, ministrul Bogdan Aurescu a accentuat că soluţionarea acestora reprezintă o prioritate pentru România. Astfel, a subliniat necesitatea reluării dialogului politic în vederea identificării unor soluţii paşnice bazate pe principiile dreptului internaţional şi respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale statelor vizate”, arată MAE.

Secretarul general al Consiliului Europei a prezentat obiectivele conţinute în Cadrul Strategic, respectiv viziunea sa privind priorităţile asupra cărora ar trebui să se concentreze organizaţia în următorii patru ani, în vederea valorificării unui sistem capabil să răspundă provocărilor emergente la nivel paneuropean, se precizează în comunicatul MAE.

În cadrul intrevedereilor, intervenţiile miniştrilor de Externe au evidenţiat inclusiv necesitatea identificării unor căi de acţiune pentru eficientizarea organizaţiei, prin coordonarea şi consolidarea cooperării între statele membre şi partenere în vederea implementării programelor menite să promoveze standardele CoE.

În agenda discuţiilor au mai inclus: drepturile omului în era digitală; Raportul anual al secretarului general al CoE cu privire la drepturile omului, statul de drept şi democraţia în Europa; conflicte şi crize în Europa; garantarea eficacităţii pe termen lung a sistemului Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului; cooperarea dintre CoE şi UE.

Totodată, reuniunea Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei a marcat şi transferul Preşedinţiei de la Germania la Ungaria, care va asigura exercitarea acesteia în perioada mai – noiembrie 2021.

Sursa: agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata