vineri, 24 aprilie 2026 ☀️Columbus12°CSenin

Caută în Jurnalul Național

Externe

A câștigat aurul la Jocurile Paralimpice cu un record mondial, dar medalia i-a fost ”furată” de organizatori!

Horatiu Popa · 02 septembrie 2021 · Actualizat: 09:24
1277356

Muhammad Ziyad Zolkefli a cucerit medalia de aur în proba de aruncare a greutății laJocurile Paralimpice de la Tokyo, stabilind un record mondial, însă ulterior a fost deposedat de acest premiu.

Motivul? Muhammad Ziyad Zolkefli a ajuns, alături de alți doi sportivi, Jordi Patricio Congo Villalba și Todd Hodgetts, cu trei minute mai târziu pentru startul competiției, ceea ce, în mod normal, ar fi trebuit să ducă la descalificare, anunță Daily Mail.

Totuși, celor trei sportivi li s-a permis să concureze, după ce au protestat vehement, însă organizatorii au anchetat speța în tot acest timp.

În timpul incertitudinii globale, Aurul și Bitcoin ating niveluri record
RecomandariÎn timpul incertitudinii globale, Aurul și Bitcoin ating niveluri record

Rezultatul anchetei a fost descalificarea celor trei sportivi, astfel că Muhammad Ziyad Zolkefli, deși deținuse supremația în teren, cu o aruncare de 17.93 metri, record paralimpic, a plecat de la Tokyo fără nicio medalie în proba de aruncare a greutății, decizia fiind menținută și după apel.

Medalia de aur i-a revenit ucraineanului Maksym Koval, conaționalul Oleksandr Yarovyi a luat bronzul, în timp ce pe podium, după decizie, a putut urca și grecul Efstratios Nikolaidis.

După oficializarea deciziei, suporterii din Malaezia au luat cu asalt pagina de Facebook a Ambasadei Ucrainei din Malaezia, pentru a-și arăta dezaprobarea față de decizia de a-l descalifica pe Muhammad Ziyad Zolkefli.

Care sunt factorii care ajută aurul să atingă noi recorduri şi ce menține creșterea prețului?
RecomandariCare sunt factorii care ajută aurul să atingă noi recorduri şi ce menține creșterea prețului?

Din cauza numărului mare de comentarii, pagina de Facebook a fost închisă.

Pentru a lămuri această situaţie, Federația Internațională a Atleților Paralimpici a reacționat, de asemenea, susținând că decizia a fost corectă, având în vedere că nu a existat niciun motiv obiectiv prin care sportivii își puteau explica întârzierea, deși, înainte, Muhammad Ziyad Zolkefli a transmis că nu a fost informat corespunzător.