A începutul votul pentru turul 2 la prezidențiale, în diaspora

De Jurnalul Național 88 citiri
5 min citire

 

Prima secție de votare s-au deschis, la ora unu dimineața, ora României, în Auckland, Noua Zeelandă.

Votarea în străinătate la al doilea tur al alegerilor prezidenţiale se va desfăşura pe parcursul a trei zile: vineri, între orele locale 12.00 şi 21.00, sâmbătă şi duminică, între orele locale 7.00 şi 21.00, cu posibilitatea prelungirii până la ora 23.59, pentru alegătorii care sunt în sediul secţiei sau la rând în afara sediului.

În străinătate au fost înființate 950 de secții de votare pentru acest scrutin. Cetăţenii români cu drept de vot care locuiesc în afara teritoriului României sau se află temporar în străinătate pot vota la alegerile prezidenţiale la oricare din secţiile organizate în afara ţării, pe baza unui act de identitate emis de statul român, valabil în ziua votării.

La alegerile prezidențiale 2024, turul 2, secțiile de votare din țară se vor deschide duminică, 8 decembrie, la ora 7:00 și se vor închide la ora 21:00.

Alegătorii care la ora 21.00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul de vot până cel mult la ora 23:59, conform Autorității Electrorale Permanente.

Pentru alegeri prezidențiale 2024, turul al doilea, în România vor fi deschise aproape 18.970 de secții de votare.

Românii din străinătate au la dispoziție de trei zile pentru a vota la alegerile prezidențiale, turul doi

-Vineri, 6 decembrie, între 12.00 și 21.00 (ora locală)
-Sâmbătă, 7 decembrie, între 07.00 și 21.00 (ora locală)
-Duminică, 8 decembrie, între 07.00 și 21.00 (ora locală)

Alegătorii care la ora 21:00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care așteaptă în exteriorul secţiei de votare, pot să îşi exercite dreptul de vot până cel mai târziu la ora 23:59.

În străinătate sunt deschise 950 de secții de votare, informează Autoritatea Electorală Permanentă.

Cum afli la ce secție de votare ești arondat

În cazul persoanelor care au mai votat până acum, iar domiciliul a rămas neschimbat, este foarte posibil ca alegerile prezidenţiale 2024 să voteze la aceeaşi secţie ca până acum. Însă cel mai sigur mod de a afla secţia de votare este o căutare simplă pe registrulelectoral.ro, în baza CNP-ului și numelui de familie.

Alegătorii care nu se află în localitatea de domiciliul în ziua alegerilor pot vota la orice secţie, pe liste suplimentare. Cu toate acestea, un bucureştean nu va putea vota într-un alt sector, ci numai la secţia de care aparţine.

Călin Georgescu și Elena Lasconi sunt candidații din turul 2

Călin Georgescu, candidat independent, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, cu 2.120.404 de voturi, reprezentând 22,94% din total.

Elena Lasconi s-a situat pe locul doi, obținând cu 1.772.503 de voturi, adică 19,18% din totalul de voturi. Ea a avut un avans de câteva mii de voturi față de al treilea clasat, Marcel Ciolacu, reprezentantul PSD.

Ordinea candidaților pe buletinul de vot

După primul tur de scrutin, s-a decis numele candidaților din primul tur: Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR).

Numele celor doi regăsi pe buletinul de vot, iar ordinea a fost decisă prin tragere la sorți. După validarea primului tur al alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională a României, Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României a sabilit și machetele buletinelor de vot care vor fi utilizate în secțiile de votare din România și din străinătate, iar în urma tragerii la sorți, candidatul independent Călin Georgescu va ocupa prima poziție pe buletinul de vot, iar Elena Lasconi, candidata USR, va fi pe poziția a doua.

Alegerile prezidențiale sunt organizate în două tururi

Alegerile prezidențiale din România sunt organizate în două tururi, dar în cazul în care un candidat  obține 50% + 1 voturi din numărul total de voturi valabil exprimate, câștigătorul este desemnat după primul tur.

În cazul în care niciun candidat nu întrunește 50% +1 voturi, va fi organizat al doilea tur de scrutin, la două săptămâni distanță. În al doilea tur se confruntă cei doi candidați care au obținut cele mai multe voturi.

Câștigătorul alegerilor prezidențiale este candidatul care primește cele mai multe voturi, indiferent de procentaj.

În turul 2 al alegerilor prezidențiale 2024, românii trebuie să aleagă între Călin Georgescu și Elena Lasconi.

Sursa – www.antena3.ro




Cum să-ți revii financiar după cheltuielile de sărbători

Sărbătorile de iarnă sunt un prilej de bucurie, întâlniri cu familia și prietenii, dar și o perioadă în care cheltuielile [...]

Horoscop financiar 2025. Ce se întâmplă pentru fiecare zodie în parte

Horoscop financiar 2025. Anul 2025 vine cu numeroase oportunități financiare, provocări și momente de reflecție pentru fiecare zodie. Fie că [...]

Top 5 greșeli financiare pe care să le eviți în 2025

Top 5 greșeli financiare pe care să le eviți în 2025.Într-o lume financiară în continuă schimbare, este mai important ca [...]

Impozit 2025. Taxele pentru Bucureșteni. Ce schimbări vor fi

Impozit 2025. De anul viitor, bucureștenii se vor confrunta cu o creștere semnificativă a impozitelor auto și a taxelor locale. [...]