Afirmațiile nefondate ale lui Putin au ca scop găsirea unei noi identități imperiale
Astfel de afirmații sunt menite să justifice nu numai acțiunile Moscovei în Ucraina, ci și un scop mai larg, şi anume, acela de a găsii o nouă identitate imperială care își are rădăcina în însăși identitatea rusă, se arată în opinia lui Max Fisher, publicată în The New York Times.
Afirmațiile nefondate ale lui Putin au ca scop găsirea unei noi identități imperiale
Astfel, îndreptându-se din nou spre o eventuală invadare a Ucrainei, Moscova aruncă în spaţiul public tot mai multe acuzații, toate fără nicio dovadă, acuzații care se concentrează asupra unui singur cuvânt.
„Ceea ce se întâmplă astăzi în Donbas este un genocid”, a precizat marți, președintele Rusiei, Vladimir V. Putin, referindu-se la estul Ucrainei.
După care, înalți oficiali ruși, dar și presa de stat au reluat cuvântul ‚genocid’, folosit de Putin. Diplomații ruși au trimis un document Consiliului de Securitate al ONU, în care Ucraina este acuzată că „exterminează populația civilă” din est, spune The New York Times.
Vineri 18 februarie, separatiștii sprijiniți de ruși, care controleaază regiuni din estul Ucrainei, au afirmat că armata Ucrainei este pe cale să atace și au ordonat evacuarea femeilor și copiilor. Tot mai multe afirmaţii ale presei de stat rusești vorbescc despre minorități ruse care fug din calea unei armate ucrainene tiranice, iar președintele Biden a precizat că astfel de incidente sunt inventate ca să motiveze o invazie rusească.
De asemenea, Kremlinul spune de mai multă vreme că guvernul Ucrainei îi persecută pe etnicii ruși și pe cetățenii rusofoni. Acuzația, susținută prin povești macabre și false despre violențele antirusești, a servit ca justificare în anul 2014 pentru anexarea Crimeii de către Rusia și a invaziei sale în estul Ucrainei.
Astfel, recenta revigorare a acestui limbaj, în prezent susținut direct chiar de Putin, semnalează ceea ce, în opinia unor analiști și a guvernelor occidentale, ar putea fi un nou preludiu al unei invazii.
Însă invocarea genocidului reprezintă ceva mai mult decât o simplă motivare a războiului. Aceasta reflectă convingera sinceră a Rusiei că, într-o lume dominată de un Occident care îi este ostil, ea este apărătorul de drept al populațiilor rusofone din toate fostele republici sovietice.
Într-o astfel de viziune despre lume, orice rupere din sfera de influență a Moscovei constituie un atac la adresa întregului popor rus – mai ales în Ucraina, țară pe care Putin o consideră de fapt ca fiind rusă.
De aici, invocarea genocidului ca mod de proclamare a suveranității Rusiei asupra unui imperiu etnic rusesc care îi depășește frontierele oficiale – și de asemenea a dreptului de a controla prin forță aceest imperiu.
Ciocniri între civilizații
„Invocarea abuzivă a genocidului în statele postsovietice datează de multă vreme”, declară Matthew Kupfer, un analist din Kiev care a studiat felul în care Moscova lansează astfel de acuzații. După prăbușrea Uniunii Sovietice și, odată cu ea, a bazei ideologice din statele respective, acestea și-au restabilit identitatea bazându-se pe amintirea celui de-Al Doilea Război Mondial.
Genocidul, ca simbol al nazismului, a devenit un termen la îndemână pentru orice ar putea fi considerat drept un „rău absolut”, precizează Kupfer, ceea ce face din opoziția față de un asemenea „rău” un imperativ național.
În plus, pe vremea tulburărilor semnalate în Rusia prin anii ’90, scriitorul naționalist Serghei Glaziev și-a câștigat mulți admiratori calificând politicile occidentale drept un „genocid economic” împotriva rasei ruse.
Însă atunci când relațiile Moscovei cu unuii dintre foștii săi sateliți s-au rupt, pe la mijlocul anilor 2000, acuzațiile de genocid au devenit sursa unor confruntări.
Revoltele în sprijinul democrațiiei din câteva foste republici sovietiice au dus la instalarea unor noi guverne, care au susținut noile majorități predominante ‚ne-ruse’.
Spre exemplu, începând din anul 2004, liderii Ucrainei au declarat limba ucraineană drept limbă oficială și au calificat marea foamete din anii ’30 drept o campanie sovietică deliberată de genocid.
Aşadar, în timp ce influența naționaliștilor ruși a crescut – în anul 2012, Putin l-a numit pe Glaziev prim- consolier pentru probleme regionale – la Moscova a început să se încetățenească ideea că orice influență a sa asupra unei foste republici sovietice punea în pericol etnia rusă la nivel general.
În anul 2014, ucrainenii s-au răsculat iarăşi, la început din cauza deciziei președintelui de a respinge un acord comercial cu Uniunea Europeană în favoarea unuia cu Rusia.
Protestele s-au transformat mai apoi în apeluri vizând ruperea de Rusia și trecerea la o identittate ucraineană total separată iar toate astea au confirmat cele mai sumbre temeri ale Moscovei legate de o influență rusească în pericol. Aliații Kremlinului au lansat iarăşi acuzații de genocid, la început ca o expresie generală de condamnare.
Aceste acuzații au devenit mai mult decât retorice, Moscova exploatând disputele de ordin demografic din Ucraina, în urma cărora, la început, rusofonii se arătau îngrijorați de faptul că Kievul se orientează spre Europa.
De asemenea, Rusia a invadat o mare parte din regiunea rusă a Crimeii și i-a susținut pe militanții majoritar rusofoni din estul Ucrainei, proclamându-se drept protectoare a unor populații față de care manifestă o responsabilitate aparte.
Divergenţele dintre diverse grupări au fost de folos intențiilor Moscovei, la fel ca și imaginea atrocităților comise de ucraineni la adresa minorității ruse.
În plus, presa de stat a asaltat casele rușilor cu povești false, inclusiv cu unele legate de gropile comune pline cu civili minoritari ruși și cu imaginea unui băiat în vârstă de 3 ani crucificat de forțele ucrainene care recuceriseră un oraș ocupat de separatiști. Sprijinul cetățenilor ruși față de intervențiile Moscovei a crescut.
Lumea rusească
De asemenea, profitând de succesul Moscovei ca protectoare a rușilor din Ucraina, Putin a început să promoveze energic ceea ce el a numit drept ‚lumea rusească’. După părerea lui, este vorba despre o sferă de influență de origine etnică – o etnie care este tot mai mult amenințată de genocid.
Astfel că, pentru Putin, această nouă misiune rezolvă mai multe probleme. Prezintă intervențiile Rusei în state vecine, de regulă slăbind guvernele care nu i se arată prietenoase sau susținând-le pe cele care îi sunt, ca fiind de apărare.
Le spune cetățenilor ruși, care au avut de suferit pe parcursul celor opt ani de sancțiuni occidentale ca ripostă la agresiunea Rusiei față de Ucraina, că ei se sacrifică într-o luptă istorică, asemănătoare celui de-Al Doilea Război Mondial. Le oferă un imperiu măreț în care să se simtă din nou mândri.
Și, de asemenea, poate, cel mai important, oferă justificare ideologică unui guvern, altminteri remarcat prin corupție – care le oferă cetățenilor drepturi sau șanse mai puține.
O escaladare improbabilă
În luna decembrie, pe când Rusia a început să-și comaseze trupele la frontierele Ucrainei, Putin a tot repetat o justificare devenită familiară, acesta spunând că situația din estul Ucrainei „pare un genocid”.
De atunci, „acuzația de ‚genocid’ în privința rusofonilor din estul Ucrainei a fost un constant zgomot de fond pe canalele propagandei de stat rusești”, precizează Alexei Kovalev, jurnalist rus care conduce un birou de investigații.
Însă, după cum scrie Kovalev, spre deosebire de anul 2014, rușii par să nu mai reacționeze. Simpatia și indignarrea din trecut s-au manifestat prea puțin.
Conform unui sondaj recent, opiniile rușilor privind Ucraina, pe vremuri extrem de ostile, sunt în prezent 45% pozitive și 43% negative. Cu toate că rușii sprijineau în general invadarea Ucrainei din 2014, în prezent ei se arată prea puțin entuziasmați în privința unei noi imvazii.
„Oamenii s-au cam săturat să tot vadă Ucraina la televizor”, afirmă Kupfer. Cu toate că presa de stat a tot promovat povești similare celor din 2014, acum a făcut-o mai puțin.
„Asta s-ar putea datora pur și simplu faptului că războiul nu va fi popular în rândul populației”, a mai spus Kupfer, referindu-se la Kremlin.
Concret, aluziile ruse la genocid în decursul actualei crize au fost deseori destinate mai degrabă străinătății și mai puțin localnicilor, iar ele au venit din partea unor persoane cu greutate pe plan diplomatic.
Într-un mesaj de pe Facebook postat joi, ambasadorul Rusiei în Statele Unite a apelat la îndelung dezmințitele atrocități din Ucraina ca să acuze Statele Unite că încetățeneasc „o politică menită să silească populația rusofonă să plece din locurile de baștină”.
Thomas de Waal, un expert în Rusia de la Carnegie Endowment for International Peace, a calificat drept „îngrjorătoare” astfel de comentarii la un nivel atât de înalt, acesta precizând că e vorba despre o „escaladare retorică la nivel oficial”.
Waal a mai adăugat că, la fel ca în cazul multora dintre provocările recente ale Rusiei, e greu de spus dacă asemenea declarații sunt menite să anunțe exact, sau numai să facă o aluzie la o invazie rusească în Ucraina.
De asemenea, în ambele cazuri, s-ar putea ca această escaladare să reflecte o misiune națională primordială pentru Rusia lui Putin, o protectoare puternică și sfidătoare a rușilor din străinătate care, în lipsa ei, nu se vor simți niciodată în siguranță
