Alege ceea ce te face fericită – vino în echipa Studio20!

De Ursei Marius 316 citiri
7 min citire

Poate ai auzit și tu că banii nu aduc fericirea? Ei bine, este clar că aceste vorbe nu se mai aplică în prezent, când costurile sunt din ce în ce mai mari, iar dorințele personale tot mai arzătoare. Pentru a scăpa de grijile cotidiene, alege să te angajezi la Studio20. Află în continuare mai multe despre beneficiile unei cariere în cadrul Studio20!

Fiind pe piață de peste 20 de ani, Studio20 deține o experiență solidă în domeniul videochat-ului, cu numeroase sedii atât în țară (6 în București, plus câte unul în Brașov, Cluj Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Timișoara), cât și în străinătate (Cehia, Ungaria, Columbia, SUA). Este de departe cel mai cunoscut studio de videochat atât la nivel național, cât și la nivel internațional, câștigând în trecut premii importante acordate la festivaluri internaționale de profil, precum „Best Cam Studio” în cadrul galei YNOT sau „Studio of the Year” în cadrul galei GFY Awards.

Experiența își spune cuvântul și prin felul în care sunt tratate modelele de videochat – angajatele-cheie ale Studio20. Dacă vrei să te numeri și tu printre acestea, îți prezentăm în continuare principalele beneficii ca model de videochat angajat la Studio20!

  1. Câștiguri fabuloase, cu venit minim garantat din prima lună – indiferent de experiență

La Studio20 nu contează dacă nu ai experiență – în prima lună de activitate ca model de videochat, ți se va asigura un venim minim de 1000$. La acesta se adaugă comisionul de bază de 50%, valabil încă din prima zi de lucru, iar ulterior, și alte bonusuri avantajoase pe bază de performanță: 5% pentru 100 de ore active, 5% pentru câștiguri minime de 15.000$, 5% 5pentru un comportament online exemplar, 5% pentru colaborare pe termen lung.

Iar pentru că fidelitatea ca angajat este extrem de importantă pentru Studio20, după 12 luni de activitate, poți beneficia și de un bonus de fidelitate! Acesta va fi calculat în funcție de veniturile totale obținute în anul precedent.

  1. Lipsa experienței nu este o problemă la Studio20

Desigur, experiența contează dacă există, însă nu reprezintă un factor esențial când vine vorba de angajarea modelelor de videochat. Pentru o familiarizare și acomodare optimă la noul job, studio20 asigură o perioadă de training de câteva săptămâni. În acest timp, vei afla diverse trucuri și sfaturi, vei primi indicații referitoare la utilizarea corectă a aparatelor tehnice și video și vei cerceta site-urile pe care vei lucra. Iar dacă apar neclarități ulterior, nu este nicio problemă – poți apela fără griji la echipa de suport, disponibilă non-stop.

Toate modelele de videochat nou angajate vor beneficia de o ședință foto. Și aceasta va reprezenta o ocazie bună pentru a învăța lucruri nou cu privire la look-ul și comportamentul tău general. În cadrul ședinței foto vei lucra împreună cu o echipă de consiliere de imagine, care să îți ofere sfaturi utile cu privire la look (ținute, machiaj, coafură) sau comportament (mimică, limbaj, gesturi), totul pentru ca tu să fii pe placul clienților.

  1. Flexibilitate avantajoasă, în special pentru studente

Studio20 nu îți impune un program fix, strict – din contră, tu poți să îți stabilești singură programul! În funcție de tipul de contract de muncă (full-time sau part-time), poți alege turele fie în timpul zilei, seara sau chiar noaptea. De asemenea, ai posibilitatea de a lucra de la unul din sediile Studio20 sau chiar de la tine acasă.

Această opțiune este avantajoasă în special pentru studentele care își doresc venituri incredibile care să le facă perioada studenției cât mai plăcută și lipsită de griji. Însă flexibilitatea poate avantaja pe oricine – îți va permite să te axezi pe hobby-uri, să călătorești mai mult sau să îți rezolvi diverse probleme personale oricând ai nevoie.

  1. Confort asigurat și la sediu

Dacă alegi să lucrezi de la unul din sediile noastre, vei beneficia de condiții excelente de lucru și de confort asigurat! Echipa Studio20 te va primi la sediu în fiecare zi cu un zâmbet și este mereu dornică să te ajute atunci când apar probleme, cu atât mai mult cu cât puteți comunica direct, la sediu.

Pe lângă facilitarea comunicării cu echipa, asigurăm și extra confort grație anumitor elemente bonus. Modelele de videochat care vor alege să lucreze de la sediile Studio20 vor avea la dispoziție săli speciale cu echipamente de fitness sau pentru sesiuni de masaj. Te poți menține și în formă, și relaxată, după cum ai nevoie în ziua respectivă!

  1. Fericirea ta contează – nu doar la lucruri mărunte

Câștigurile avantajoase îți pot face cu siguranță viața mai ușoară, însă poate par că nu sunt îndeajuns pentru realizarea unor vise mai mărețe, cum ar fi vacanțe scumpe, apartament sau mașină personală sau operații estetice. Nu-ți face griji, nu trebuie să ajungi la bancă – Studio20 îți oferă ajutorul necesar într-un mod mult mai avantajos!

După doar 3 luni de activitate ca model de videochat în cadrul Studio20, poți accesa credite fără dobândă și fără comision direct de la companie. Nu vei găsi nicio lată ofertă care să o bată pe aceasta! Iar ulterior nu trebuie să stai cu stresul plății ratelor, întrucât acestea sunt reținute direct, automat, din veniturile realizate lunar. Astfel îți poți realiza cele mai scumpe și exotice visuri într-un mod simplu, lipsit de stres și drumuri la bancă!

 

Alătură-te echipei Studio20 și vei vedea că fericirea nu este greu de atins! Cu o carieră ca model de videochat la cel mai cunoscut studio din domeniu, vei avea satisfacția realizării celor mai imposibile dorințe! Fă click aici și hai să ne cunoaștem!