Amenda pentru pana de baterie pe autostradă ajunge la 1.620 de lei

Șoferii care rămân fără baterie la mașina electrică pe autostradă pot fi amendați direct de poliție. Codul Rutier nu face nicio diferență între o pană de curent și o pană de benzină sau motorină, considerând că ambele situații puteau fi evitate de conducătorul auto.
Sancțiunea maximă ajunge la 1.620 de lei.
Legislația rutieră este foarte strictă și interzice oprirea voluntară pe autostradă, inclusiv pe banda de urgență. Aceasta poate fi folosită doar în cazuri de forță majoră, cum ar fi o urgență medicală sau o defecțiune tehnică imprevizibilă. Or, rămânerea fără „carburant”, indiferent de natura lui, nu este văzută ca o problemă tehnică inevitabilă. Este considerată o neglijență a șoferului, care are datoria să monitorizeze autonomia vehiculului și să oprească din timp într-o parcare sau la o stație de alimentare.
RecomandăriTrei dotări obligatorii în mașină în 2026. Amenda ajunge la 1.012 leiCe spune Codul Rutier despre oprirea pe autostradă
Chiar și în cazul unei defecțiuni tehnice reale, șoferul trebuie să urmeze o procedură de urgență. Acesta trebuie să oprească mașina pe banda de urgență, să aprindă luminile de avarie, să îmbrace vesta reflectorizantă și să amplaseze triunghiurile de presemnalizare la cel puțin 100 de metri în spatele vehiculului. Un agent de poliție care constată că mașina este imobilizată din lipsă de baterie poate decide că oprirea este nejustificată și poate aplica amenda pe loc.
Mai mult, situația se poate agrava.
Dacă mașina oprită blochează circulația sau creează un pericol clar, de exemplu într-un tunel, pe un viaduct sau pe un pod fără bandă de urgență, fapta poate fi încadrată la oprire sau staționare periculoasă. Iar sancțiunea crește serios în acest scenariu.
RecomandăriPentru ce un şofer a primit o amendă de 31.000 de lei pe autostrada A1?Amenzi în două trepte în funcție de gravitate
Codul Rutier prevede două praguri de sancționare pentru astfel de situații. În cazul unei opriri nejustificate, amenda este din clasa a III-a de sancțiuni, reprezentând 4 sau 5 puncte-amendă. Concret, șoferul va plăti între 810 și 1.012,5 lei.
Pentru oprirea sau staționarea periculoasă, sancțiunea este mai aspră. Amenda este de 6 până la 8 puncte, ceea ce înseamnă o sumă cuprinsă între 1.215 și 1.620 de lei.
Șoferii de mașini electrice sunt, practic, mai expuși riscului de a fi amendați. Spre deosebire de un vehicul cu motor termic, care poate fi realimentat rapid cu o canistră de benzină sau motorină, o mașină electrică rămasă fără energie necesită tractare sau transport pe platformă. Această operațiune durează mult mai mult și crește exponențial șansele ca un echipaj de poliție să observe vehiculul imobilizat pe marginea drumului.
RecomandăriŞofer amendat cu 8.000 de euro după ce a întors pe autostradă





