Amenzi de până la 10.000 lei la județ și în Capitală. Reforma Guvernului taie 10% din salarii

Guvernul pregătește o reformă administrativă amplă, adoptată prin ordonanță de urgență, care aduce schimbări majore la regimul amenzilor și vizează o reducere de 10% a cheltuielilor cu salariile bugetarilor. Astfel, amenzile contravenționale vor putea fi majorate la nivel județean sau în București, ajungând la un prag de 10.000 de lei.
Proiectul de ordonanță, consultat de Adevărul, modifică legislația privind regimul juridic al contravențiilor și introduce noi plafoane pentru sancțiuni, dar și clarificări privind comunicarea proceselor-verbale.
Plafoane noi pentru amenzi: 5.000 lei la nivel local, 10.000 lei la județ
Una dintre cele mai importante prevederi este ajustarea cuantumului amenzilor în funcție de autoritatea care le emite. Proiectul stabilește limite maxime de 10.000 de lei pentru amenzile aplicate prin hotărâri ale consiliilor județene sau ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
RecomandăriIlie Bolojan anuleaza ordinele de prefecti in cinci judete. Tribunalul Covasna a blocat reformaÎn cazul contravențiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale din comune, orașe, municipii și sectoarele Capitalei, limita maximă a amenzii va fi de 5.000 de lei. Scopul declarat al acestei măsuri este o mai bună diferențiere a sancțiunilor și o adaptare la realitatea economică și socială.
Ce se întâmplă dacă refuzi procesul-verbal
Proiectul aduce clarificări și pentru situațiile în care o persoană amendată nu este prezentă la încheierea procesului-verbal sau refuză să îl primească, iar momentul nu este înregistrat audio-video. În aceste cazuri, comunicarea actului se va face direct de către agentul constatator, într-un termen de maximum două luni de la data încheierii.
Modificarea urmărește să asigure o procedură de comunicare eficientă și să evite blocajele care pot apărea în transmiterea documentelor, contribuind la respectarea termenelor legale.
RecomandăriLocuiești în județele din jurul Bucureștiului? Poți face consultații prin CAS și în Capitală, dacă urmezi traseul corectUnde se va putea plăti jumătate din amendă în 15 zile
Posibilitatea de a achita jumătate din valoarea amenzii în termen de 15 zile este extinsă la mai multe domenii. Printre acestea se numără organizarea adunărilor publice, conviețuirea socială, ordinea și liniștea publică, paza obiectivelor și bunurilor, regimul armelor și munițiilor, precum și cel al materiilor explozive.
Aceeași facilitate se va aplica și în domeniul construcțiilor și urbanismului, dar cu o excepție importantă: nu vor beneficia de reducere persoanele care execută lucrări fără autorizație de construire sau desființare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia.
Reduceri de 10% la cheltuielile salariale și excepțiile
Coaliția de guvernare a decis luni să adopte reforma prin ordonanță de urgență. Un obiectiv central este scăderea cheltuielilor cu salariile bugetarilor cu 10%. Totuși, există și excepții.
RecomandăriGarda de Mediu a dat amenzi de 13,4 milioane lei pentru poluarea din CapitalăÎn domeniile educație, sănătate, cultură și apărare, reducerile nu vor viza salariile specialiștilor. Fiecare minister va avea libertatea de a găsi propria modalitate de a atinge ținta de reducere, nu neapărat doar din fondul de salarii. Mai mult, instituțiile care au început deja să își scadă cheltuielile vor trebui să aplice o reducere doar cu diferența rămasă până la pragul de 10% față de bugetul din 2025.
Norma de hrană, scoasă de pe masă. Ce se discută la taxe locale
În timpul discuțiilor din Coaliție a fost avansată și propunerea de a elimina norma de hrană pentru bugetari, măsură care ar fi adus o economie estimată la 2,5 miliarde de lei. Propunerea nu a fost însă agreată de toți partenerii și nu se regăsește în proiectul de ordonanță.
În privința taxelor și impozitelor locale, s-a decis formarea unui grup de lucru care să vină cu soluții pentru situațiile create de aplicarea cotelor de supraimpozitare, pentru clădirile mai vechi de 50 de ani și pentru persoanele cu dizabilități. Executivul nu a comunicat o dată exactă pentru adoptarea ordonanțelor, dar data probabilă este joi, 19 februarie.






