ANM, anunţă când scăpăm de ploi şi frig în România

De Jurnalul Național Actuale Meteo 98 citiri
4 min citire

Inrolare trafic.ro




Din păcate, minivacanța de 1 Mai nu a fost una cu soare, ci mai degrabă o perioadă cu ploi și vreme instabilă. În acest context, ANM vine și ne anunță când scăpăm de ploi şi frig, precizând că, de fapt, vine vara în România.

ANM anunță când scăpăm de ploi şi frig

În contextul datelor prognozate și actualizate de ANM, pentru moment vom mai asista la o perioadă relativ instabilă. În aceeași ordine de idei, directorul ANM, Elena Mateescu, ne precizează când scăpăm de ploi şi frig:

În prognozarea sa, „De abia după 15 mai vom consemna temperaturi în creștere cu valori peste pragul unei zile de vară cu valori de peste 25 de grade”, a spus directorul ANM.

Meteorologii anunță un nou val de frig

Deși suntem în luna Mai, din păcate nu vom scăpa de fenomenele extreme și perioade de frig, conform specialistului ANM, astfel că în perioada următoare vom asista la un val de aer rece, dar și apariția vânturilor, la peste 50km/h:

Concret, „Fenomenele meteorologice extreme de acest tip vor continua pentru că pe fondul încălzirii vremii, apar și fenomenele convective ce generează ploi, averse cu caracter torențial care pe secvențe scurte de timp pot depăși 35 de litri pe metru pătrat.

(..)Mâine temperaturile se vor situa între 20 și 28 de grade. Și mâine vor continua astfel de tipuri de fenomene.  Viteza vântului la rafală va fi de 30-50 de kilometri pe oră.

De miercuri vom observa o schimbare în evoluția tiparului vremii. O masă de aer rece va face ca să consemnăm scăderi ale regimului de temperaturi cu mai mult de zece grade, mai ales joi când se va înregistra o maximă de 19 grade Celsius și sfârșitul de săptămână.”, a mai anunțat Elena Mateescu.

Vine vara în România

Deși în aceste zile nu vom scăpa de frig și ploi, după data de 15 mai, așa cum preciza specialistul, vremea se va încălzi și vom trece, ușor, ușor, la temperaturile de vară. De altfel, în prognoza meteo ANM până pe 19 mai, în aproape toate regiunile vor fi înregistrate valori de peste 28 de grade, iar minimele vor ajunge între 10-12 grade.

Zona Banatului și Crișana, până în 14 mai, va avea valori termice până în 23 de grade, iar după 15 mai vremea se va încălzi considerabil, ajungându-se până la cel mult 30 de grade, maximele.

În Transilvania și în Maramureș, temperaturile vor oscila și aici, iar după 15 mai vor ajunge în jurul a 25 de grade, și cu intervale mici de precipitații.

În Moldova și Dobrogea, ANM precizează că, deabia după 16 mai, valorile vor ajunge la 26-27 de grade maxim, până atunci nu vor trece de 22 de grade, existând și probabilitatea apariției precipitațiilor.

În sudul și sud-vestul țării, în Muntenia și Oltenia, vremea schimbă foaia, iar ANM anunț o media de 28 de grade după 16 mai, precum și apariția precipitațiilor în această perioadă.

Zona montană nu va trece de 16 grade valorile maxime, iar cele minime între 6 și maxim 8 grade, cu posibilitatea ca precipitațiile să fie mai intense, și în unele cazuri chiar sub formă de ninsoare.

Sursa – playtech.ro

TAGGED: ,