ANM informează despre fenomenele extreme în România de azi și până pe 5 ianuarie

De Jurnalul Național Actuale Meteo 194 citiri
4 min citire

Inrolare trafic.ro




 

Şi din punct de vedere meteorologic, anul 2024 vine la pachet, încă din primele zile, cu fenomene extreme, anunță Administrația Națională de Meteorologie.

Avertizare ANM de fenomene extreme

Astfel, începând cu ziua de astăzi, 3 ianuarie și până pe data de 5 ianuarie, ANM anunță intensificări ale vântului în Carpații Orientali și Occidentali, dar și în vestul Carpaților Meridionali cu viteze de 60-80 km/h. La altitudini de peste 1.700 metri, rafalele vor ajunge și la 100 km/h.

De asemenea, în intervalul 3 ianuarie, ora 10:00 – 4 ianuarie, ora 22:00, în Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și în nordul Carpaților Orientali, adică județele Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud și Mureș, se anunță precipitații moderate cantitativ sub formă de ploaie.

În aceleași zone, dar la altitudini de peste 1700 m, se anunță lapoviță și ninsoare, cu depunere de strat nou de zăpadă. Se vor acumula cantități de apă de 25…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

În plus, Inspectoratul General pentru Situații de Urgența România ne recomandă să evităm adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor și altor construcții asemănătoare, închiderea ferestrelor locuinței și sistarea activităților desfășurate în teren deschis sau la înălțime.

În același timp, este bine să evităm să pornim la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică. În cazul în care deplasarea este absolut necesară, este recomandată informarea în prealabil dacă pe traseu sunt drumuri blocate, informează IGSU.

Cum este vremea astăzi, 3 ianuarie, în marile orașe din România?

În contextul temperaturilor, în București, temperaturile vor urca în cursul zilei de astăzi până la 10 grade Celsius. Cerul va fi acoperit de nori, dar șansele să plouă sunt mici. Vântul suflă slab și moderat.

Care sunt temperaturile care se înregistrează în marile orașe din țară:

Timișoara: 8 grade Celsius, Precipitații: 0%, Vânt: 11 km/h
Oradea: 7 grade Celsius, Precipitații: 0%, Vânt: 18 km/h
Baia Mare: 6 grade Celsius, Precipitații: 5%, Vânt: 10 km/h
Cluj Napoca: 6 grade Celsius, Precipitații: 0%, Vânt: 8 km/h
Sibiu: 8 grade Celsius, Precipitații: 0%, Vânt: 6 km/h
Alba Iulia: 8 grade Celsius, Precipitații: 0%, Vânt: 14 km/h
Craiova: 11 grade Celsius, Precipitații: 0%, Vânt: 11 km/h
Târgu Jiu: 10 grade Celsius, Precipitații: 0%, Vânt: 5 km/h
Suceava: 7 grade Celsius, Precipitații: 0%, Vânt: 16 km/h
Bacău: 8 grade Celsius, Precipitații: 0%, Vânt: 8 km/h
Botoșani: 8 grade Celsius, Precipitații: 0%,  Vânt: 14 km/h
Miercurea Ciuc: 2 grade Celsius, Precipitații: 5%, Vânt: 13 km/h
Brașov: 4 grade Celsius, Precipitații: 0%, Vânt: 6 km/h
Ploiești: 9 grade Celsius, Precipitații: 0%, Vânt: 11 km/h
Buzău: 10 grade Celsius, Precipitații: 0%, Vânt: 11 km/h
Târgoviște: 9 grade Celsius, Precipitații: 0%, Vânt: 10 km/h
București: 9 grade Celsius, Precipitații: 0%, Vânt: 11 km/h
Iași: 6 grade Celsius, Precipitații: 0%, Vânt: 16 km/h
Galați: 9 grade Celsius, Precipitații: 0%, Vânt: 10 km/h
Brăila: 7 grade Celsius, Precipitații: 10%,Vânt: 10 km/h
Constanța: 8 grade Celsius, Precipitații: 60%, Vânt: 14 km/h
Tulcea: 9 grade Celsius, Precipitații: 5%, Vânt: 10 km/h

Sursa – playtech.ro

TAGGED: