Aplicaţia Free Now a primit avizul tehnic permanent

Free Now, parte a celei mai extinse platforme de mobilitate din Europa, deținută de Daimler și BMW, a obținut avizul tehnic permanent ca operator al platformei digitale de transport alternativ, conform unui comunicat transmis vineri de companie către AGERPRES.
„Noua aplicație de taxi și ridesharing din România, lansată la sfârșitul anului trecut, a reușit să finalizeze rapid toate etapele necesare conformării cu legislația recentă de ridesharing, stabilită prin OUG nr. 49/2019, care reglementează activitățile de transport alternativ. Clever, parte a aceluiași grup, a fost prima platformă care a obținut avizul tehnic, conform noilor reglementări. În prezent, Clever și Free Now au peste 30.000 de șoferi înregistrați la nivel național, atât pentru servicii de taxi, cât și pentru transport alternativ, realizând împreună peste 30 de milioane de curse în 2019″, se menționează în sursa citată.
Conform noilor reglementări, termenul limită pentru obținerea avizelor este stabilit pentru 1 februarie, aplicabil tuturor aplicațiilor de transport alternativ care activează în România. Aceeași dată limită se aplică și șoferilor de transport alternativ, care trebuie să obțină o autorizație de funcționare de la agenția teritorială a Autorității Rutiere Române din județul sau municipiul de care aparțin, asigurându-se că respectă toate condițiile legale.
Statisticile companiei arată că, în prezent, peste 60% dintre șoferii activi de transport alternativ pe platformele Clever și Free Now sunt autorizați conform legii și vor putea continua să preia comenzi și după 1 februarie.
Free Now a fost fondată în iunie 2009 sub denumirea de mytaxi, devenind prima aplicație de taxi din lume care a facilitat o legătură directă între pasageri și șoferi. În iulie 2019, mytaxi a fost rebranduită ca Free Now, iar din februarie 2019, compania face parte din joint venture-ul dintre BMW și Daimler.
Clever, înființată în 2010, este prima aplicație de e-hailing din România, permițând utilizatorilor să plătească cursele atât în numerar, cât și prin intermediul aplicației, folosind cardul bancar. Cu peste 1,5 milioane de pasageri și 30.000 de șoferi înregistrați, Clever are o echipă de peste 70 de angajați și este activă în 20 de orașe din țară. În iunie 2017, Clever a devenit parte a grupului Free Now, rezultat din colaborarea dintre Daimler și BMW.
Sursa: Financiarul.ro.








