Au început lucrările la unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură din Europa

De Jurnalul Național Auto Călătorii Construcţii Externe 174 citiri
2 min citire




În prezent, la Puttgarden a început construirea celui mai lung tunel subacvatic din lume, care va lega Germania de Danemarca. Tunelul de 18 kilometri, de sub Marea Baltică, va reduce călătoriile între oraşul german Hamburg şi capitala daneză Copenhaga la mai puţin de trei ore (faţă de patru ore şi jumătate, cât e în prezent), va fi un punct important de legătură pentru transportul de mărfuri şi va crea locuri de muncă. Lucrările au început şi de partea germană a tunelului.

În contextul financiar, proiectul  are o valoare de 7 miliarde de euro şi ar trebui să fie finalizat în 2029.

Din punct de vedere al eficienţei, prin acest tunel vor putea trece 70 de trenuri de marfă şi 38 de trenuri de pasageri în fiecare zi. Ministrul danez al transporturilor a numit proiectul Fehmarnbelt drept „un proiect de construcţie deosebit de important, atât pentru Danemarca şi Germania, cât şi pentru întreaga Europă”.

La rândul său, Enak Ferlemann, secretar german de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Digitale, a numit tunelul unul dintre cele mai mari şi semnificative proiecte de infrastructură de transport, din Europa, din ultimele decenii. „V ajuta Europa să se apropie şi promovează dezvoltarea şi schimbul în domeniile afacerilor, ştiinţei şi turismului”, a precizat acesta.

Dar şi ministrul german al Transporturilor, Bernd Buchholz, a subliniat că, în afară de faptul că oraşele Copenhaga şi Hamburg vor fi mai accesibile, tunelul Fehmarnbelt va accelera dezvoltarea infrastructurii şi va creşte numărul locurilor de muncă.