Banii pe care românii nu i-au mai dat pe vacanțe i-au dat pe renovările locuinţelor

De Jurnalul Național Bani Casă și Grădină 151 citiri
7 min citire




În această perioadă în care pandemia a venit cu restricţii, românii s-au văzut nevoiți să petreacă mai mult timp acasă decât la birou, ocazie cu care au simțit nevoia de a-și reamenaja sau renova locuința, mai ales în condițiile în care au dispărut unele cheltuieli, cum ar fi fost vacanțele și/sau ieșirile în oraș.

Astfel, piața amenajărilor interioare și exterioare și-a păstrat tendința de creștere moderată cu 5-10%, chiar și în acest an, dar segmentul a fost susținut tot mai mult de sectorul rezidențial, în condițiile în care HoReCa și sectorul office au avut de suferit din cauza măsurilor sanitare impuse de autorități.

În opinia sa, Cătălina Trupșor, proprietarul Color Smart, distribuitor de vopsele și lacuri, a explicat „Într-adevăr, faptul că oamenii au stat mai mult timp în casă, a fost un avantaj. Au avut ceva mai mulți bani pentru reparații deoarece au călătorit și au ieșit mai puțin. A fost mai mult timp pentru analiză, decizie dar și implementare de proiecte casnice. Mai mulți clienți au dorit ceva special, personalizat care să-i ajute să se simtă mai bine în mediul lor. A fost mai simplu să găsești profesioniști dispuși să se implice în proiectul tău casnic.

În această perioadă au dispărut sau au fost încetinite puternic proiectele legate de birouri, restaurante, hoteluri. În schimb au existat creșteri considerabile, de peste 20%, în sectorul rezidențial. Totuși, pentru anul 2022, ne așteptăm să apară creșteri chiar și în sectorul horeca, deoarece sunt proiecte care așteaptă finanțarea”, ne-a explicat Cătălina Trupșor.

Cât despre dimensiunea pieței de lacuri și vopsele, proprietarul Color Smart o evaluează în jurul a 180-200 milioane de euro pe an an. În ultimii trei ani creșterea a fost de 5-10% pe an.

Consider că această tendință de creștere se va accentua în următorii ani pentru că au explodat prețurile materiilor prime și a transporturilor din toată lumea, din Asia în mod special. Oamenii stau mai mult acasă și investesc ceva mai serios în decorări sau redecorări”, ne-a mai spus Cătălina Trupșor.

Scumpirea materiilor prime a crescut prețul vopselelor cu 20-25%

Potrivit distribuitorului de vopsele, scumpirea materiilor prime s-a resimțit și în prețurile de comercializare a vopselelor, cu scumpiri simțitoare.

Astfel, „În piața de construcții, sunt multe materiale care și-au dublat prețul – fier, lemn. Specific în zona de finisaje sau vopsele, prețurile au crescut cu 20-25% față de septembrie – octombrie 2020.

Datorită unor previziune bine gândite, noi ne-am asigurat stocurile la furnizorii externi, prin estimarea precisă volumelor și a calendarului de importuri. Astfel, am putut negocia prețurile, încă din 2020 ceea ce ne-a ajutat să evităm creșteri mai mari de 10%, chiar dacă, așa cum spuneam prețurile medii pe piața au crescut cu aproximativ 25%”, a subliniat Cătălina Trupșor.

Din acest punct de vedere, ea ne-a mai spus că au reușit în mare măsură să controleze presiunile asupra prețurilor și printr-o organizare logistică mult mai bună, planificând livrările de marfă doar de două ori pe săptămână, și negociind contracte pe termen mediu cu transportatorii, astfel încât, au reușit să păstreze aproximativ aceleași costuri ca și în anul precedent.

Totodată, Cătălina Trupșor crede că evoluția prețurilor se va menține pe un trend ascendent, în condițiile dependenței de China în ceea ce privește furnizarea materiilor prime.

„În sectorul construcțiilor, la nivel european au existat creșteri semnificative de preț. Având în vedere proiectele în desfășurare, faptul că materiile prime veneau într-o proporție covârșitoare din China, și va fi tot mai dificil să se găsească aceste materii prime într-un timp predictibil, este evident că în anii următori evoluția prețurilor pe această piață, va fi în creștere.

Ne așteptăm ca lucrările de renovare, reamenajare să fie într-o evoluție. Din discuțiile purtate cu furnizorii noștri din Italia și Grecia, și ei apreciază cereri foarte mari în acest sector, în special datorită fondurilor primite de la Uniunea Europeana pentru astfel de proiecte. Pentru anul 2022, ne pregătim printr-o estimare cât mai exactă a volumelor de marfă, astfel încât putem negocia de acum, cu furnizorii noștri, creșteri minime de prețuri”, ne-a mai spus proprietarul Color Smart.

Compania anticipează o creștere 60% a cifrei de afaceri

Cât despre afacerile sale din acest an, Color Smart anticipează o creștere semnificativă față de 2020, mai ales după evoluția încurajatoare din prima parte a anului.

În primul semestru al acestui an, am realizat aproximativ 1,5 mil. euro, și avem o creștere de 60%, față de anul 2020. Estimăm ca până la finalul anului să menținem o creștere aproximativ de 40% a cifrei de afaceri, respectiv, vânzări de 2,7-2,8 mi.l euro în 2021.

În plus, datorită unei strategii coerente de dezvoltare, am continuat să ne întărim sistemul de distribuție, am consolidat legăturile cu furnizorii externi, am îmbunătățit legăturile cu comunitatea de profesioniști – arhitecți, designeri, aplicatori, și ne-am adresat mai mult clienților finali, astfel încât, creșterea noastră a fost de aproximativ 40% în acest an”, ne-a mai dezvăluit Cătălina Trupșor.

În ceea ce privește tendințele din piață, ea ne-a mai dezvăluit că piața de amenajări interioare și exterioare evoluează rapid, nevoile clienților sunt tot mai sofisticate, se lucrează tot mai des cu specialiști, arhitecți și designeri, iar beneficiarii își doresc decorări unice, speciale, extraordinare. Oamenii sunt tot mai atenți la sănătatea lor, la protejarea mediului și își doresc vopsele ecologice, obținute din materii prime sustenabile. Aceste tendințe duc la o creștere a cererii pe piața produselor și serviciilor premium și premium plus.