Bogdan Marcu, inginerul român care a proiectat motoarele Falcon 9, descrie noua miză a cursei spațiale
Dacă vechea cursă spre Lună a fost măsurată în prestigiu și în bugete publice uriașe, pariul de acum se mută spre profit, infrastructură și competiția strategică dintre Statele Unite și China. Bogdan Marcu, inginer spațial român cu 30 de ani de experiență, aflat astăzi pe poziția de Principal Propulsion Engineer la Blue Origin și profesor la University of Southern California, spune că noul joc nu mai este despre a ajunge primul cu orice preț, ci despre a putea rămâne.
Aproape tot profitul SpaceX vine, potrivit lui Marcu, din serviciul de internet prin satelit Starlink, nu din lansări. Diferența schimbă miza întregii industrii: banii mari nu se mai văd doar în racheta care pleacă de la sol, ci în rețeaua care rămâne pe orbită și vinde abonamente.
Companiile care lansează rachete nu concurează doar pentru contracte spectaculoase, ci pentru controlul unei infrastructuri de comunicații. Marcu arată că Starlink țintește consumatorul obișnuit, în timp ce proiectele similare ale Blue Origin, Kuiper și Terrawave, vizează clienți din domeniul afacerilor cu nevoi mari de transfer de date.
„Dacă vă uitați acum la documentul pe care SpaceX l-a depus în cadrul listării pe piață, IPO (Initial Public Offering), profitul lor vine în marea majoritate, în proporție de 99%, de la Starlink, de la sateliți și de la subscripțiile – de la abonamentele, ca să zic așa – celor care accesează internetul via Starlink.”
Marcu vorbește din interiorul acestei industrii. În trecut, a lucrat pentru SpaceX, unde a proiectat motoarele Merlin 1D pentru racheta Falcon 9 și a negociat direct cu Elon Musk. A colaborat, de asemenea, cu NASA și cu divizia de rachete a Boeing. Cum relatează Adevarul, el vede în această schimbare un viraj clar de la ambiția simbolică spre utilizarea economică a spațiului.
Competiția pentru Lună trece prin NASA, dar are în fundal rivalitatea cu China
Atât Blue Origin, cât și SpaceX au contracte cu NASA și concurează pentru dezvoltarea vehiculelor de aselenizare pentru programul Artemis, proiectul prin care astronauții americani ar urma să revină pe Lună. Aici, miza nu este doar cine zboară, ci cine construiește vehiculul care poate susține o prezență continuă.
Marcu leagă direct această accelerare de competiția cu programul spațial chinez, pe care îl descrie ca fiind „extraordinar de disciplinat și bine finanțat”. În evaluarea sa, exact această presiune a readus Luna în centrul planurilor americane.
„În prezent însă, asistăm la un reviriment, în special din cauza faptului că China are un program spațial extraordinar de disciplinat și bine finanțat… părerea mea personală este că celelalte state, în special Statele Unite, care au potențialul de a reveni pe Lună, au început să-și facă din nou planurile pe care le vedem astăzi. Deci, dacă vreți, este din nou o concurență cu un alt pol politic, dualitatea care începe să se contureze între Statele Unite și China.”
Contextul istoric pe care îl invocă este relevant și pentru dimensiunea financiară. În anii ’60, programul Apollo a beneficiat de un buget de aproape 4,5% din PIB-ul american, un efort pe care Marcu îl consideră nesustenabil economic, justificat atunci de nevoia de prestigiu.
De ce promisiunea orașelor din spațiu rămâne, deocamdată, departe
În această cheie, Marcu temperează și scenariile despre colonii spațiale. El spune că următorii 20 de ani nu aduc orașe în spațiu, tocmai pentru că tehnologia trebuie să treacă mai întâi testul sustenabilității într-un mediu ostil.
„Nu vom avea orașe în spațiu în următorii 20 de ani. Spațiul este un mediu neiertător.”
Prudența vine dintr-o industrie care a văzut și vulnerabilitatea strategică a dependenței de alții. Competiția de astăzi pentru landere și rețele de comunicații are și o miză de autonomie.
„Este o cursă, de data aceasta, bazată pe o formulă al cărei cuvânt-cheie este sustenabilitatea. Deci nu mai este vorba despre o misiune în care să demonstrăm unde putem ajunge și ce tehnologii puternice avem. Acum este vorba despre cum ajungem acolo și cum creăm o prezență continuă.”
Consecința practică este că spațiul se mută din zona spectacolului în economia infrastructurii: internet prin satelit, contracte cu NASA și tehnologia care poate susține o prezență repetată pe Lună. Următoarele anunțuri mari din industrie vor conta mai puțin prin imagine și mai mult prin cine livrează servicii, cine câștigă contractele și cine pune prima rețea stabilă în funcțiune.
