„O zi în care nu identific o formațiune suspectă este o zi fericită”. Nu sunt vorbe dintr-un film. Le rostește medicul imagist Sorina Ungur. În cabinetul ei ajung tot mai multe femei cu tumori la sân. Unele, descoperite mult prea târziu. Ironia sorții? Frica și negarea sunt, adesea, motivele pentru care un diagnostic ce ar putea fi simplu se transformă într-o luptă pe viață și pe moarte, relatează HotNews.
Cancerul de sân rămâne cel mai frecvent tip de cancer la femei. Asta știm. Ce doare mai tare e că România stă prost la capitolul decese, în parte din cauza ratei scăzute de participare la screening. Într-un interviu amplu pentru HotNews.ro, dr. Sorina Ungur, de la Hyperclinica MedLife Micromedica din Bacău, explică de ce fiecare zi pierdută contează enorm și cum un gest simplu, în fața oglinzii, poate schimba totul.
„Sunt prea tânără, nu mi se poate întâmpla mie”: Scuza care poate costa viața
E replica pe care medicii o aud constant. O scuză. Una care, în tăcere, lasă celulele canceroase să se multiplice. Dr. Ungur oferă un exemplu brutal, menit să trezească pe oricine. O pacientă de sub 40 de ani a ajuns la control având o tumoră care îi ocupa, practic, tot sânul. Se vedea cu ochiul liber. „În astfel de situații, nu mai poate fi vorba despre tratamente conservatoare”, spune medicul cu regret. Amânarea nu face decât ca eventualele formațiuni suspecte să evolueze. Să avanseze spre stadii mai dificil de tratat. Asta e realitatea. O realitate cruntă, care poate fi evitată.
Povestea pacientei care s-a salvat singură. A văzut în oglindă un detaliu minor
Dar există și speranță. Există și povești care demonstrează puterea prevenției. O femeie de 55 de ani. Făcuse recent o mamografie de screening cu rezultat bun, deci era liniștită. Până într-o zi. La un an de la control, a observat ceva. O modificare minusculă la nivelul pielii unuia dintre sâni. O mică retracție. Nu a ignorat-o. A acționat pe loc. „Am identificat o formațiune suspectă, am îndrumat-o către biopsie, care a confirmat că era vorba despre cancer de sân”, povestește dr. Ungur. Vestea bună? Tumora era în stadiu incipient, sub 1 centimetru. Tratamentul a fost conservator, ganglionii nu erau afectați, iar pacienta s-a întors deja la serviciu. A fost un caz rar de „cancer de interval”, apărut între două controale. Lecția e simplă. „Priviți-vă mai des în oglindă, dezbrăcate”, recomandă specialista.
Ecografie, mamografie sau RMN? Ce control și când trebuie să faci
Regulile de screening sunt clare. Și sunt adaptate vârstei. Până la 40 de ani, ecografia mamară anuală este metoda de elecție. După 40 de ani, standardul de aur devine mamografia, realizată la doi ani, dacă nu există riscuri suplimentare. De ce? „Pentru că după această vârstă putem depista la mamografie semne incipiente de cancer – microcalcificări”, explică dr. Ungur. Acestea pot fi cât diametrul unui fir de păr. Tehnologia modernă, precum mamografia cu tomosinteză (3D), crește exponențial acuratețea, oferind medicului imagini detaliate, ca niște „felii” ale sânului. Când sânul este dens, ecografia completează mamografia pentru o imagine completă. RMN-ul de sân intră în scenă când există suspiciuni ce necesită clarificări sau în cazul pacientelor cu implanturi mamare, pentru care este investigația de bază.
Vârsta la care lovește cancerul de sân a scăzut dramatic. „Am avut pacientă de 28 de ani”
Un semnal de alarmă tras de medici este scăderea vârstei de diagnostic. Cancerul mamar nu mai este o boală a femeilor aflate la menopauză. Asta e cert. „Media de vârstă a început să scadă simțitor”, avertizează dr. Ungur. Ea a diagnosticat paciente tinere, în plină perioadă de fertilitate, chiar și în timpul alăptării. „Am avut pacientă diagnosticată în perioada alăptării… la 28 de ani, fără antecedente familiale”. În fața acestei realități, gestionarea emoțiilor devine la fel de importantă ca aparatura. Dr. Ungur știe că frica paralizează, așa că adaptează comunicarea. Când suspiciunile se confirmă și recomandă o biopsie, mesajul ei nu este unul de sentință, ci de acțiune: „Bucurați-vă că ați venit, ați descoperit. Ăsta e primul pas și e cel mai important… haideți să ne apucăm de treabă!”.
