Care este fabrica din România care vrea să îşi reia producția?

De Jurnalul Național Actuale Companii 149 citiri
4 min citire

Inrolare trafic.ro




 

Una din cele mai vechi fabrici de prelucarea a lapteului, și cu o vechime de aproape 50 de ani, se închidea anul trecut și erau slabe șanse de a reveni. Dar, din informațiile din piață, putem vorbi la această oră de Lactate Natura ca fiind fabrica din România care vrea să reia producția, după ce în anul 2023 a fost suspendată pentru 3 ani.

Cea mai mare fabrică de lapte din Dâmbovița

În urmă cu aproape 50 de ani, pe vremea regimului de tristă amintire, în județul Dâmbovița se construia ceea ce avea să devină cea mai mare fabrică de prelucrare a laptelui din România, pe atunci cunoscută sub numele de „Întreprindereade Industrializare a Laptelui Dâmbovița”. Însă, după 1990, și după privatizare, fabrica avea să-și schimbe numele în „Lactate Natura”.

 

Din punct de vedere a unor cifre publice, spre exemplu, în 2019 fabrica avea o cifră de afaceri de 18.483.243 lei, iar cifra de afaceri netă era diminuată, cu tot cu reducerile comerciale acordate super-hypermarketurilor, la 2.009.263 lei. Tot în același an, cantitatea de Iapte procesata a fost cu 14 % mai mică decât cantitatea procesata în 2018, „datorită dificultăților existente în piața de achiziții ( datoriile existente la fumizorii de materie primă ai societății, lipsa lichidităților pentru cumpărarea unor cantități spot).”, după cum arăta un raport financiar.

Falimentul și închiderea temporară la Lactate Natura

În urma unei decizii de a face un împrumut considerabil, de la una din băncile comerciale, în luna iunie din anul 2019, ASF România publica prospetctul pentru oferta publică de vânzare a unui număr de 2.000.000 acțiuni, la prețul de subscriere de 2,5 Iei/acțiune. În cele din urmă acțiunile erau puse la vânzare prin intermediul SSIF Voltinvest.

Ulterior, la începutul anului 2023, datorită acumulării unor datorii mari și imposibilitatea de plată, se lua decizia închiderii fabricii pentru reorganizare, de data asta sub controlul celor de la SIF Oltenia, fiind suspendat activitatea pentru o perioadă de trei ani, cel puțin.

Fabrica Lactate Natura vrea să reia producția

Deși nu existau premisele unei reveniri rapide, conform datelor furnizate de Profit.ro, Lactate Natura își va relua activitatea de producție cu mult mai devreme decât era prevăzut inițial. Deși la momentul suspendării avea o capitalizare de 16,7 milioane de lei, pierderile ajunseseră la aproximativ 1,1 milioane de lei la începutul anului, iar veniturile erau într-o scădere masivă, cu cel pțin 45% mai mici față de anul precedent.

 

Un alt paradox, capacitatea de producție mare, dar numărul de comenzi extrem de mic. Astfel că, deși putea produce 40.000 de litri de lapte pe zi, Lactate Natura avea conenzi cu până la 70% mai mici, față de anii anteriori. Pierderile acumulate în ultimii ani au determinat Consiliul de Administrație al fabricii să treacă la suspendarea prducției și reorganizare. Acum, însă, se pare că lucrurile s-ar fi redresat, de aici și decizia de a relua producția.

Sursa – playtech.ro