Care este țara europeană care oferă cele mai mari subvenții pentru mașini electrice?

Din datele unui studiu recent se arată că țările din sudul Europei, în special Italia, Croația, Polonia și Grecia, oferă cele mai mari subvenții guvernamentale pentru achiziționarea mașinilor electrice în 2025.
Pe fondul unor prețuri încă ridicate și al lipsei stațiilor de încărcare, vânzările de mașini electrice avansează greu în Europa. Din acest motiv, guvernele europene au introdus programe de stimulare pentru a crește numărul vehiculelor cu emisii zero.
Însă, diferențele între aceste programe sunt semnificative.
Care sunt subvențiile directe din Italia, Grecia, Polonia și Croația?
Concret, Italia a lansat cel mai ambițios program, care va intra în vigoare din octombrie 2025. Persoanele fizice pot primi până la 11.000 de euro, acoperind 30% din prețul unei mașini electrice noi.
Există însă și condiții: suma depinde de venit, iar mașinile cu un preț mai mare de 42.700 de euro, TVA inclus, nu sunt eligibile.
Însă, în Italia, vânzările de mașini electrice au reprezentat doar 5,2% din piață în primele șapte luni ale anului 2025, sub media Uniunii Europene de 15%.
În schimb în Croația, Polonia și Grecia oferă la rândul lor subvenții de aproximativ 9.000 de euro.
Grecia acordă suplimentar 2.000 de euro pentru casarea unui vehicul vechi și 1.000 de euro pentru cumpărătorii sub 29 de ani.
De asemenea, există facilități fiscale importante:
- Scutire de taxă de înmatriculare pentru mașinile electrice
- Scutire de taxă de circulație pentru vehiculele cu emisii foarte reduse
În Polonia, mașinile electrice nu plătesc taxă de înmatriculare. Cu toate acestea, cota de piață a acestora rămâne modestă, de 5,4% în 2025.
Care este situația din Slovenia și Spania?
Slovenia oferă până la 7.200 de euro pentru achiziția unei mașini electrice cu un preț de până la 35.000 de euro, TVA inclus. În plus, există o taxă de înmatriculare minimă pentru aceste vehicule.
Spania oferă subvenții între 4.500 și 7.000 de euro pentru mașinile electrice, la care se adaugă reduceri de 15% la impozitul pe venit, până la un maxim de 3.000 de euro, și o reducere de 75% la taxa rutieră în marile orașe.
În Spania, mașinile electrice au reprezentat 7,8% din piață în perioada ianuarie-iulie 2025.
Țările nordice au însă avantaje fiscale în locul subvențiilor
În Norvegia, unde 94,1% dintre mașinile vândute în 2025 au fost electrice, nu există subvenții directe pentru achiziție.
Succesul se datorează scutirii de TVA, taxelor vamale și de înmatriculare, precum și reducerilor la taxele anuale și la costurile de transport cu feribotul.
În Danemarca, unde cota de piață a mașinilor electrice a ajuns la 64,3%, vehiculele cu emisii zero plătesc doar 40% din taxa de înmatriculare și beneficiază de o deducere suplimentară de 22.170 de euro.
Taxele de proprietate pentru mașini sunt calculate în funcție de emisiile de CO2.
În acest ţări, modelul bazat pe avantaje fiscale, și nu pe subvenții directe, oferă stabilitate cumpărătorilor și încurajează tranziția către vehicule electrice.
Măsuri noi și schimbări de bugete în alte țări europene
Austria a eliminat subvențiile pentru persoanele fizice, iar Franța a redus bugetul alocat mașinilor electrice.
Totuși, Franța va introduce un bonus suplimentar de 1.000 de euro pentru fiecare mașină electrică produsă în Europa, cu preț sub 47.500 de euro.
În acest sens, şi alte țări testează metode noi pentru a stimula vânzările:
- Suedia propune o subvenție de 4.938 de euro, acordată pe o perioadă de trei ani, destinată familiilor cu venituri mici din zonele rurale
- Finlanda analizează o subvenție de până la 2.500 de euro pentru cei care renunță la o mașină mai veche de zece ani
Care va fi impactul acestor măsuri asupra pieței?
Datele arată că țările cu subvenții mari au creșteri moderate, în timp ce statele cu politici fiscale stabile, precum Norvegia și Danemarca, conduc piața. Reducerea prețurilor prin subvenții este utilă, dar infrastructura și mentalitatea cumpărătorilor joacă un rol la fel de important.
În contextul viitorului, obiectivul Uniunii Europene de a reduce emisiile de CO2 cu 55% până în anul 2030 va determina țările să își adapteze politicile.
Italia și Grecia se concentrează pe stimulente financiare imediate, însă modelul nordic, bazat pe avantaje fiscale, ar putea deveni o sursă de inspirație pentru viitorul apropiat.
În prezent, competiția între țări va rămâne intensă, iar cumpărătorii vor trebui să analizeze cu atenție atât costurile inițiale, cât și beneficiile pe termen lung ale achiziției unei mașini electrice.









