Care este vârsta la care un copil poate sta pe scaunul din față al mașinii?

De Jurnalul Național Actuale Auto 187 citiri
5 min citire

Inrolare trafic.ro




 

În lume, transportul copiilor în mașină reprezintă o mare responsabilitate pentru conducătorii auto, motiv pentru care legislația în vigoare spune clar de la ce vârstă au voie cei mici să stea pe locul din dreapta șoferului.

Chiar dacă vorbim despre un drum scurt sau despre o călătorie lungă, transportul copiilor în mașină reprezintă o mare responsabilitate, motiv pentru care legislația în vigoare impune mai multe reguli.

Deși copiii prezintă interes pentru locul din dreapta șoferului încă de mici, părinții trebuie să se asigure că respectă de fiecare dată prevederile legale în ceea ce privește siguranța.

Astfel, pentru ca un copil să poată sta pe locul din față trebuie, în primul rând, să fie capabil fizic de a se sprijini cu spatele de spătarul scaunului.

În plus, este important ca acesta să-și poată sprijini picioarele pe podea, îndoindu-și genunghii la marginea scaunului.

 

Din păcate, mulți părinți cedează în fața copiilor și îi lasă pe aceștia să stea pe locul din dreapta, fără să ia în calcul pericolul la care îi expun.

În plus, statisticile arată că pasagerii aflați în dreapta șoferului au avut parte, în majoritatea cazurilor, de un sfârșit tragic, fiind un loc vulnerabil la traumatisme.

De asemenea, pasagerii aflați pe locurile din spate, care nu au purtat centura de siguranță, au avut parte de aceeași soartă, în urma unui impact violent.

Vârsta de la care au voie copiii să stea pe locul din față

Concret, în cadrul prevederilor cuprinse în Hotărârea de Guvern nr. 11/2015, vârsta de la care copiii pot să călătorească pe locul din dreapta față al mașinii este de 12 ani.

Totuși, vârsta de 12 ani nu este suficientă, deoarece pentru a respecta cadrul legal este nevoie ca cel mic să aibă o înălțime de cel puțin 150 de centimetri.

Regulile pe care orice părinte trebuie să le știe cu privire la transportul copiilor în autovehicule sunt stipulare la art. 97, după cum urmează:

-alin. (1) – Copiii cu o înălţime de până la 135 cm pot fi transportaţi în autovehicule echipate cu sisteme de siguranţă pentru conducător şi pasageri, denumite în continuare sisteme de siguranţă, doar dacă sunt fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii instalat în autovehicul;
-alin. (1.2) – Copiii cu o înălţime de peste 135 cm pot fi transportaţi în autovehicule echipate cu sisteme de siguranţă doar dacă poartă centuri de siguranţă pentru adulţi, reglate astfel încât să nu treacă peste zona gâtului sau feţei ori dacă sunt fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii instalat în autovehicul;
-alin. (1.9) – Transportul copilului în condiţiile prevăzute la alin. (1.8) se realizează pe locurile din spate ale autovehiculului. În cazul copilului în vârstă de până la 3 ani, transportul se realizează sub supravegherea unei persoane, alta decât conducătorul de autovehicul.

Sancțiuni pentru încălcarea legii

În cazul în care șoferii nu respectă prevederile Codului Rutier, privind transportarea copiilor în mașină, riscă amenzi cuprinse între 660 de lei și 825 de lei .

Iar, această sancțiune înseamnă patru sau cinci puncte-amendă. Începând de anul acesta, valoarea punctului de amendă a crescut la 165 de lei pentru sancţiunile rutiere.

Până anul trecut, Codul Rutier prevedea că punctul de amendă are o valoare de 10% din salariul minim brut pe economie, valoarea acestuia fiind îngheţată la 145 lei încă de la începutului anului 2017, când salariul minim brut pe economie era de 1.450 de lei.

De la 1 ianuarie 2024, punctul de amendă reprezintă doar 5% din salariul minim brut.

În plus, șoferii care sunt prinși că transportă copii pe locul din față fără să respecte prevederile legale în vigoare se vor alege și cu trei puncte de penalizare, potrivit libertatea.ro.

Sursa – www.antena3.ro

TAGGED: ,