Care este viitorul auto, mașinile electrice, sau cele cu combustie internă?

De Jurnalul Național Actuale Auto 109 citiri
13 min citire




 

În ultimul timp, societatea a devenit mult mai conștientă de impactul negativ al poluării cauzate de mijloacele clasice de transport și de necesitatea unei schimbări. În acest context, se încearcă identificarea unor soluții sustenabile și ecologice, care să fie în același timp și eficiente.

Ca urmare a acestor preocupări, industria auto a avut parte de o evoluție semnificativă, avansul tehnologic permițându-i să scoată pe piață autovehicule cu zero emisii de carbon – mașinile electrice, care au apărut ca o alternativă la autovehiculele ce funcționează pe combustibil fosil.

Odată cu dezvoltarea unor baterii performante, care asigură o autonomie ridicată, a creșterii eficienței energetice și a dezvoltării infrastructurii de încărcare a mașinilor electrice, interesul pentru acestea a crescut în mod semnificativ.

Care sunt principiile de funcționare a mașinilor electrice?

Pentru a înțelege cum funcționează o astfel de mașină, este important să știi în primul rând cum funcționează un motor electric. În principiu, un motor pe bază de curent electric transformă acest tip de energie în energie mecanică. Un autovehicul electric folosește energia depozitată într-o baterie reîncărcabilă, care îi asigură o anumită autonomie de funcționare.

Motorul electric are în componență două piese de bază:

-un rotor, care este magnetizat prin electricitate,

-și statorul, care este fix.

Dacă doi poli pozitivi sunt orientați unul spre celălalt, datorită încărcării electrice, se resping reciproc – iar partea mobilă a motorului electric se rotește. Conform principiilor magnetismului, polii asemănători se resping, iar cei diferiți se atrag. În ceea ce privește curentul electric, partea încărcată non-magnetic poate să devină magnetică, iar polaritatea este influențată de direcția în care circulă curentul. La fiecare jumătate de tură, direcția se schimbă automat, iar acest lucru permite ca mașina să rămână permanent în mișcare și să nu se oprească în punctul mort.

În contextul maşinilor electrice, bateriile reprezintă nucleul sistemului de propulsie și sunt esențiale pentru performanțele mașinii electrice, deoarece stabilesc autonomia și eficiența acesteia. De regulă, mașinile electrice moderne sunt echipate cu baterii performante litiu-ion, care au o capacitate crescută de stocare a energiei, sunt durabile și oferă autovehiculelor o autonomie sporită de funcționare, ceea ce înseamnă că poți parcurge distanțe mari, de sute de kilometri, cu o singură încărcare.

Ce opțiuni ai pentru încărcarea mașinii electrice

Dacă ai de gând să achiziționezi o mașină electrică, probabil te întrebi deja cum o vei încărca, astfel încât să poți pleca mereu la drum fără griji. Vestea bună e că există mai multe posibilități, așa că nu vei rămâne niciodată în pană de energie:

-O metodă ar fi, ca mașinile electrice pot fi încărcate inclusiv la domiciliu prin intermediul unei prize standard, folosind un cablu special. Întrucât acest tip de încărcare este destul de lent, încărcarea la o priză obișnuită este convenabilă și potrivită dacă o realizezi peste noapte.

-O altă opțiune este instalarea unui panou de încărcare, pe un perete sau în garaj. Încărcarea se va face mai rapid decât în cazul unei prize standard, iar dacă utilizezi un panou de încărcare inteligent, vei putea gestiona mult mai simplu întregul proces, chiar și de la distanță.

-Sau metoda de încărcare a unei mașini electrice la o stație publică de încărcare prin curent alternativ (AC). Ține cont de faptul că această metodă presupune mai mult timp față de încărcarea la stațile rapide.

-Însă, cea mai rapidă metodă de încărcare a mașinii electrice este de la o stație care folosește curent continuu (DC). Alegând această metodă poți să încarci bateria mașinii până la 80% în doar o jumătate de oră.

Viteza de încărcare și tipurile de conectori pot varia în funcție de modelul mașinii electrice și de stația disponibilă într-o anumită locație.

Care sunt avantajele și dezavantajele mașinilor electrice

Cel mai important avantaj pe care îl oferă mașinile electrice este faptul că sunt prietenoase cu mediul, cele pur electrice având 0 emisii de carbon. Pe lângă faptul că sunt ecologice, mașinile electrice prezintă o serie de alte avantaje:

Au o eficiență energetică ridicată – vehiculele electrice sunt, în general, mai eficiente în utilizarea energiei în comparație cu mașinile cu motoare cu combustie internă, datorită pierderilor reduse în procesul de conversie a energiei electrice în energie mecanică.

Costuri reduse de funcționare – pe termen lung, mașinile electrice au costuri de întreținere și reparații mai mici decât automobilele clasice, fiind dotate cu mai puține piese în sistemul de transmisie și în motor, ceea ce asigură mai puțină uzură. În plus, combustibilul tinde să fie mai convenabil decât benzina, iar statul oferă diverse beneficii fiscale și subvenții pentru posesorii unor astfel de mașini.

Inovații tehnologice și dezvoltarea economiei – tranziția către mobilitatea sustenabilă stimulează inovația tehnologică și sprijină dezvoltarea unei noi industrii, contribuind la creșterea economiei și la crearea de locuri de muncă în domeniul energiei regenerabile.

Desigur, ca în orice domeniu aflat în dezvoltare, provocările există și în cazul mașinilor electrice, dar acestea sunt deja pe cale de a fi soluționate:

Una dintre principalele provocări pentru mașinile electrice este autonomia limitată a bateriilor, care poate fi o preocupare pentru șoferii ce doresc să parcurgă distanțe mari. Din fericire, mașinile de ultimă generație au o autonomie de sute de kilometri, care poate fi optimizată prin modul de condus și respectarea unor condiții simple. În plus, cercetările recente au abordat îmbunătățirea performanței bateriilor prin utilizarea grafenului, un material cu conductivitate electrică excelentă. Bateriile cu grafen promit o densitate energetică mai mare și o durată de viață mai lungă.

Infrastructura de încărcare poate reprezenta o limitare pentru adoptarea masivă a mașinilor electrice, în special în regiunile cu acces redus la stații publice. În acest sens, extinderea și îmbunătățirea infrastructurii de încărcare reprezintă o prioritate cheie a autorităților, dar și a investitorilor din mediul privat.

Însă, unele mașini electrice pot avea un cost inițial mai ridicat decât automobilele cu motor pe combustie internă, însă acest cost poate fi compensat pe termen lung de costurile reduse de mentenanță.

Durata de viață și reciclarea bateriilor sunt încă domenii în dezvoltare, cu provocări legate de gestionarea eficientă a deșeurilor și a impactului asupra mediului. Producătorii caută permanent soluții pentru realizarea unor baterii cât mai durabile și mai eficiente.

Costurile și investițiile presupuse de mașinile electrice

Prețurile vehiculelor electrice au început să scadă, pe măsură ce tehnologia a evoluat și cererea a crescut. Dacă în urmă cu câțiva ani mașina electrică reprezenta un lux, în ziua de astăzi este o realitate accesibilă pentru tot mai mulți șoferi.

Costurile de operare presupuse de mașinile electrice sunt mai mici față de cele ale vehiculelor cu motoare cu combustie internă. Motivul este simplu: astfel de automobile beneficiază de un cost mai mic al energiei electrice în comparație cu combustibilul convențional, dar și de mai puține necesități de mentenanță. Mașinile electrice au un număr mai mic de componente mobile și nu necesită schimburi de ulei regulate sau înlocuiri frecvente ale anumitor piese.

Unele state acordă o serie de beneficii fiscale la achiziționarea unuei mașini electrice, cum ar fi scutirea de la taxe de înmatriculare sau impozite reduse. De asemenea, în unele locații există stații cu încărcare gratuită sau la tarife reduse, ceea ce încurajează utilizarea automobilelor sustenabile.

Ce trebuie să știi despre infrastructura de încărcare

O schimbare semnificativă în infrastructura de încărcare a avut loc odată cu creșterea popularității mașinilor electrice. În ultimii ani, am asistat la o creștere semnificativă a numărului de stații de încărcare, inclusiv în țara noastră.

Evoluția tehnologiilor de încărcare a dus la dezvoltarea stațiilor de încărcare rapidă, care permit șoferilor să își încarce mașina într-un timp mult mai scurt, facilitând călătoriile pe distanțe mai mari. De asemenea, în orașe și zone urbane, stațiile de încărcare sunt adesea integrate în parcări publice, centre comerciale și zone rezidențiale.

Pentru a susține călătoriile pe distanțe mari, rețelele de stații de încărcare sunt extinse atât pe autostrăzi cât și pe căile rutiere principale. Acest lucru îți permite să-ți planifici în siguranță călătoriile mai lungi. Dacă vrei să gestionezi cât mai eficient încărcarea mașinii tale electrice, poți accesa diverse aplicații mobile pentru găsirea stațiilor de încărcare, pentru monitorizarea stării încărcării și chiar pentru plată.

Ce ne rezervă viitorul în domeniul mașinilor electrice?

Vehiculele electrice au parcurs în ultimii ani un drum semnificativ, evoluând de la prototipuri la opțiuni accesibile și competitive pe piața auto. Cu toate că tehnologia mașinilor electrice a atins deja un nivel impresionant de maturitate, perspectivele lor de dezvoltare și adoptare masivă sunt încă în plină expansiune.

Inovațiile în domeniul încărcării inductive vor îmbunătăți eficiența și viteza încărcării fără a necesita conectare fizică. Acest lucru ar putea face încărcarea mașinilor electrice și mai convenabilă și accesibilă. Nu vei mai avea nevoie de cabluri de conectare și nu vei mai depinde de anumite tipuri de prize.

Progrese semnificative au fost realizate în eficiența sistemelor de propulsie, atât prin optimizarea motoarelor electrice, cât și prin integrarea unor tehnologii avansate de control, crescând autonomia vehiculelor.

Pentru a îmbunătăți eficiența vehiculelor electrice, cercetările se îndreaptă către dezvoltarea și utilizarea materialelor ușoare și rezistente, cum ar fi aliajele de aluminiu și fibrele de carbon, pentru a reduce greutatea vehiculului.

Inovațiile în sistemele de recuperare a energiei, în special în sistemele de frânare regenerativă, contribuie la creșterea eficienței energetice a mașinilor electrice.

Cercetările se concentrează și pe dezvoltarea rețelelor inteligente și a tehnologiilor care permit comunicarea între vehicule și infrastructură. Aceasta facilitează optimizarea rutelor, îmbunătățesc gestionarea traficului și sprijină încărcarea eficientă a vehiculelor.

Integrarea tehnologiilor de autonomie și a sistemelor bazate pe inteligență artificială în mașinile electrice reprezintă un alt domeniu de inovație, având potențialul de a oferi o experiență de conducere mai sigură și mai eficientă.

În concluzie, mașinile electrice reprezintă o soluție inovatoare și sustenabilă, în special când vine vorba de provocările legate de schimbările climatice și dependența de combustibili fosili. Cu o creștere constantă a infrastructurii de încărcare și o tendință tot mai pronunțată a producătorilor de a investi în vehicule cu emisii reduse, viitorul unei mobilității total electrice este din ce în ce mai aproape. Trecerea la mașinile electrice reprezintă un pas necesar dacă vrem să trăim într-o lume mai sigură, în care mobilitatea și grija față de mediu coexistă armonios.

Sursa – www.antena3.ro