Care sunt ţările din UE care sunt de acord să cumpere muniţie produsă în afara Europei pentru Ucraina?

De Jurnalul Național Actuale Investiții 121 citiri
4 min citire




În prezent, mai multe ţări europene, printre care şi Franţa, sunt de acord cu achiziţionarea de către UE de muniţie produsă în afara Europei pentru a sprijini în continuare efortul de război al Ucrainei, au declarat, la Paris, participanţii la o întâlnire dedicată susţinerii Kievului.

În contextul războiului, ţările europene, printre care şi Franţa, sunt de acord cu achiziţionarea de către UE de muniţie produsă în afara Europei pentru a sprijini în continuare efortul de război al Ucrainei, au declarat luni, la Paris, participanţii la o întâlnire dedicată susţinerii Kievului, transmite AFP.

În viziunea sa, această propunere, iniţiată de Cehia,”se bucură de un mare sprijin din partea mai multor ţări”, a declarat premierul ceh Petr Fiala la finalul acestei întâlniri care a reunit peste 25 de ţări aliate ale Kievului.

Astfel, „Este un mesaj foarte puternic transmis Rusiei”, a declarat premierul ceh, asigurând că aproximativ 15 ţări sunt pregătite să se alăture acestei iniţiative care îşi propune să răspundă penuriei de muniţie, în special de obuze de artilerie, din Ucraina.

La rândul său, preşedintele Emmanuel Macron a apreciat că propunerea cehă este coerentă cu politica de până acum a UE şi a anunţat participarea Franţei la ea.”Am cerut statelor nemembre ale UE să vină cu soluţii (…) şi, prin urmare, vom participa la această iniţiativă”, a declarat şeful statului francez în cadrul unei conferinţe de presă, adăugând că „singurul obiectiv este eficienţa”.

De aceeaşi părere este şi premierul olandez Mark Rutte a afirmat că ţara sa va contribui la planul ceh cu „peste 100 de milioane de euro” şi că „alte ţări vor urma” această cale.

Astfel, „În ceea ce priveşte muniţia, există această iniţiativă cehă foarte bună, care constă în cumpărarea de muniţie şi obuze din întreaga lume pentru Ucraina”, a explicat Rutte. El a refuzat să precizeze care ţări din afara Europei ar putea fi solicitate să producă muniţiile ce vor fi livrate Ucrainei.”Este un secret”, a declarat premierul olandez.

 

În acest sens,  Franţa, Germania şi Italia, au semnat acorduri bilaterale de securitate cu Kievul în ultimele săptămâni, dar UE, care a oferit ajutor militar în valoare de 28 de miliarde de euro de la începutul războiului, se luptă să îşi respecte angajamentele, în special în ceea ce priveşte obuzele.

Concret, UE şi-a stabilit un obiectiv de un milion de obuze de livrat Ucrainei până în luna martie, dar nu va fi în măsură să îl atingă.”Este clar că nu am avut acest milion. Deci a fost, fără îndoială, un angajament imprudent”, a declarat preşedintele Emmanuel Macron.

Prezent, de asemenea, la Paris, premierul portughez Antonio Costa a asigurat că miniştrii apărării din statele membre ale UE vor prezenta „în următoarele zece zile un plan concret pentru consolidarea capacităţii de a comanda muniţii pentru a sprijini efortul de război al poporului ucrainean”.

Aşadar, „În primul rând, Emmanuel, vreau să vă mulțumesc pentru tot sprijinul dumneavoastră și pentru acordul de securitate pe care l-am semnat recent și pentru toate sfaturile pe care le-ați dat Ucrainei pentru a ne proteja. Noi, în Ucraina, apreciem cu adevărat că avem astfel de prieteni. Mulțumesc tuturor liderilor și fiecărui stat care ne-a ajutat în cei doi ani de acest război teribil la scară largă. Împreună am salvat deja milioane de vieți și împreună trebuie să ne asigurăm că Putin nu poate distruge realizările noastre și nu-și poate extinde agresiunea la alte națiuni.”, a transmis Volodimir Zelenski.

Sursa – www.antena3.ro

TAGGED: ,