Un business care acoperă nevoile educaționale din zilele noastre ale tinerilor, cât și a generațiilor viitoare este, cu siguranță o investiție sigură și pe termen lung și pentru un antreprenor. Așa se face că rețelele educaționale internaționale au pătruns treptat și în România, unele în sistem de franciză, cum este și Logiscool. De asemenea, compania oferă cursuri de programare și robotică pentru copii și tineri cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani. Înființată în prima parte a anului 2018, Logiscool România numără deja peste 50 de școli de programare la nivel național și dorește să se extindă prin intermediul mai multor francize.
Astfel, cererea pentru cursuri de programare și alfabetizare digitală a tinerilor a crescut în ultimii ani, din nevoia de a crea o piață a muncii adaptată vremurilor digitale în care trăim. Acest aspect a generat un interes tot mai mare și pentru francizele în educație.
Aşadar, şcolile de programare au devenit rapid populare în România, în situaţia în care nevoia de a deprinde competențe STEM trebuie cultivată încă din primii ani de viață. Deja pe piața din ţara noastră și-au făcut loc mai multe concursuri de robotică și de programare care au facilitat dezvoltarea unor școli și academii în care copii să poată să învețe de mici programare și robotică.
Câți bani îți trebuie pentru a deschide o școală de programare Logiscool
Aşadar, dacă doreşti să îți deschizi o școală de programare Logiscool, costul taxei de franciză este între 5.000 și 10.000 de euro (plus TVA). În funcție de dimensiunea locației, amanajarea spațiului este estimată între 10.000 și 25.000 de euro. Acesta este pragul taxei pentru orașele mici și mijlocii, orașele mari fiind toate închise.
„Cei care doresc să ne devină parteneri în educație digitală completează formularul disponibil pe site-ul nostru, iar apoi urmează o primă întâlnire pentru a ne cunoaște. Dacă ne potrivim, dăm acces partenerului la planul nostru de business și îl ghidăm pentru a face un studiu de piața teritorial, urmând apoi semnarea contractului de franciză. Contribuția este apoi redevența lunară care susține platformele, curriculumul și structura de suport din spate”, a precizat pentru wall-street.ro, Indira Abdulvoap, General Manager Logiscool România.
Recuperarea investiției se face în 12 – 18 luni de la începerea cursurilor. Liderul Logiscool mai spune că recuperarea acestei investiții și depinde foarte mult de implicarea activă și eficientă a coordonatorului școlii.
Ce criterii trebuie să îndeplinești dacă vrei să devii francizat Logiscool
De asemenea, spațiul în care se va dezvolta viitoarea școală Logiscool se poate închiria și după semnarea contractului, situație în care acesta va trebui să se plieze cerințelor Logiscool. În acest sens, spațiul închiriat ar trebui să respecte următoarele criterii:
-să fie într-o clădire de birouri 100 – 150 mp (cel puțin 2 săli de clasă + recepție)
-să aibă locuri de parcare și acces la mijloacele de transport în comun.
-pentru orașele mai mici în care francizatul dorește să se dezvolte, pot fi accesate și spații de o suprafață mai mică.
De asemenea, în fiecare școală pot lucra între 4 și 15 traineri cu abilități și cunoștințe de programare și aptitudini în lucrul cu copiii.
Logiscool s-a extins până în prezent în România cu 58 de școli în sistem de franciză, iar planul este ca până la final acestui an, compania să ajungă la 72 de astfel de școli.
În acest an dorim să acoperim toate teritoriile în care am identificat nevoia de a deschide o școală de programare Logiscool. Locațiile vizate sunt: Alexandria, Bârlad, Botoșani, București, Chișinău, Mangalia, Pașcani, Piatra Neamț, Râmnicu Sărat, Reghin, Roman, Slatina, Slobozia, Tecuci, Vaslui și Zalău.
Indira Abdulvoap, General Manager Logiscool România
De asemenea, Logiscool caută partener pentru a deschide o rețea de școli de programare și în Republica Moldova. Prima școală în sistem de franciză de peste Prut va fi deschisă la Chișinău. La nivel inteernațional, Logiscool s-a extins rapid, ajungând la peste 110 locații în 19 țări din Europa, Asia și America.