Ce a spus Cristina Neagu, la retragerea din handbal?

Handbalista Cristina Neagu şi-a încheiat cariera, duminică, în faţa a 5.000 de fani, în meciul cu Corona Braşov, în care a marcat de 8 ori – numărul său de pe tricou. La ceremonia organizată de CSM Bucureşti, Neagu a îngenuncheat în faţa publicului, căruia i-a mulţumit pentru că i-a fost alături ”mai ales în momentele mai puţin bune” şi pentru că a făcut-o să simtă specială, notează news.ro.
De altfel, au curs multe lacrimi după primirea medaliilor de campioană de către CSM Bucureşti, pentru că clubul a mai organizat o mică ceremonie – cea de retragerea a căpitanului său. A fost retras şi tricoul cu numărul 8, purtat de Neagu de-a lungul carierei.
RecomandăriCristina Neagu Părăsește Handbalul și Își Începe o Nouă Viață într-o Destinație de VisNu şi-au putut stăpâni lacrimile nici fanii, dar nici coechipierele sale sau antrenoarea Helle Thomsen.
În discursul scurt, Cristina Neagu a adus mulţumiri clubului, familiei şi fanilor, care i-au fost alături tot timpul. I s-a scandat numele de mai multe ori, iar la final Cristina Neagu a făcut gestul suprem de mulţumire:
a îngenuncheat în faţa publicului! Şi a fost apogeul emoţiilor tuturor!
RecomandăriViaţa Cristinei Neagu după retragerea din handbal nu se desfăşoară departe de sportCifra 8 a fost parcă de neocolit: 8 pe tricoul ei, 8 goluri în ultimul meci, 8 sezoane la CSM Bucureşti, al 8-lea titlu pentru club, 8 iunie – meciul de retragere! Dar, cu siguranţă a plâns mai mult de 8 minute la ceremonie!
Aşadar, duminică, 18 mai 2025, la ora 16.27, Cristina Neagu şi-a încheiat cariera de 25 de ani în handbal. Urmează meciul de retragere, din 8 iunie (ora 16.00), când se anunţă un mare spectacol în compania unor mari jucătoare din handbalul românesc şi european.
RecomandăriCristina Neagu nu vrea să mai audă de sport după ce se retrage din handbalFoto: Profimedia







