Ce condamnare a primit de un bărbat care a omorât o pisică?

De Jurnalul Național Actuale Utile 127 citiri
6 min citire




De-a lungul timpului au avut loc tot felul de atacuri asupra animalelor, însă nu toate au fost pedepsite așa cum ar trebui. De data aceasta, însă, un agresor a primit exact ceea ce merita. A omorât o pisică și, drept răsplată, va ajunge după gratii.

Agresor de animale, ajuns după gratii

Animalele sunt printre principalele victime ale oamenilor. Deși există instituții care le protejează și chiar sunt responsabilitatea organelor de poliție, acestea ajung să fie supuse unor tratamente crude și chiar să sfârșească din cauza celor care ar trebui să le îngrijească.

În unele cazuri, însă, se face dreptate. La fel este și în situația unui turc, ce va plăti cu vârf și îndesat pentru fapta lui. O instanţă din Istanbul l-a condamnat pe acest bărbat la doi ani şi jumătate de închisoare, după ce a ucis o pisică în mod intenționat.

În plus, instanța a emis o interdicție de călătorie pe numele bărbatului respectiv. Verdictul nu este definitiv, dar acesta nu mai are voie să părăsească zonele impuse de judecători, pentru siguranța altor vietăți și chiar a oamenilor.

Bărbatul a fost surprins în timp ce mergea cu liftul, moment în care îl agresa pe motanul comunitar pe nume Eros. Acesta l-a lovit pe motan preț de câteva minute, până când animalul a rămas inert, conform imaginilor surprinse de camerele de supraveghere și prezentate în proces.

Cea mai mare pedeapsă de până acum

Incidentul a provocat multă indignare în mediul online, unde bărbatul a fost blamat de cei care au văzut imaginile în care pisoiul era chinuit. Din datele presei străine, acuzatul a susținut că are probleme psihologice, în speranța că va scăpa de pedeapsă dacă susține că nu a fost conștient de gestul său.

Miercuri, la şedinţa de judecată, au fost prezenți politicieni și activişti pentru drepturile animalelor. Oamenii din sala de judecată au scandat pe tot parcursul adunării, numindu-l pe acuzat criminal în clipurile video care sunt difuzate pe X.

Sintagma „dreptate pentru Eros” a fost folosit frecvent pe site-urile de social media, unde oamenii luptă pentru animalul chinuit. Speră să se facă dreptate și agresorul să ajungă după gratii.

Ministrul justiției turc, Yimaz Tunc, a declarat într-un mesaj postat pe X că pedeapsa de doi ani și jumătate de închisoare este cea mai mare pedeapsă aplicată vreodată în conformitate cu Legea pentru protecția animalelor din Turcia.

Istanbulul este recunoscut pentru prezența pisicilor pe străzi. Multe dintre ele nu au stăpâni, dar sunt o bucurie pentru iubitorii de animale, mai ales pentru turiști.

Un bucureștean, reținut din aceiași cauză

Situație similară și la noi în țară. Un bărbat de peste 70 de ani a fost arestat de forțele de ordine din București pentru că a ucis pisica vecinilor săi. Acest gest a fost făcut de individ după ce felina i-a mâncat o bucată de carne, motiv pentru care a decis să se răzbune pe ea.

În ziua următoare, bărbatul în vârstă de 71 de ani a ademenit felina cu o altă bucată de carne, moment în care a reușit să o prindă. A încolțit-o, pisica nu a mai avut scăpare și el a profitat de asta și a lovit-o de ciment în repetate rânduri.

A scos-o apoi din curte și a aruncat-o în stradă, iar o cameră de luat vederi a filmat momentul. Acesta a pus trupul neînsuflețit al animalului în mijlocul străzii, pentru a lăsa impresia că acesta a fost lovit de mașini.

Cu toate acestea, camerele de filmat au spus adevărul. Animalul a fost găsit mort abia dimineața următoare, așa că proprietarii au contactat Protecția Animalelor. Bărbatul este în prezent sub supraveghere judiciară pentru 60 de zile și riscă o pedeapsă de la 6 luni la 3 ani sau amendă.

O persoană a sesizat Serviciul pentru Protecția Animalelor în 10 martie 2024 cu privire la faptul că un vecin i-a suprimat viața pisicii sale și apoi a aruncat corpul neînsuflețit al animalului pe carosabil. Animalul a fost examinat la fața locului, după care a fost ridicat și dus la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală pentru necropsie.

În plus, bărbatul de 71 de ani a fost arestat pentru 24 de ore. Ulterior, magistrații au impus controlul judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Serviciul pentru Protecția Animalelor conduce în prezent investigațiile sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, în legătură cu acuzația de ucidere cu intenție a animalelor.

Sursa – playtech.ro