Ce presupune Sharia, legea pe care o vor impune talibanii în Afganistan

De Jurnalul Național 233 citiri
4 min citire

Talibanii au declarat că vor impune în Afganistan legea Sharia, o interpretare strictă a sistemului juridic al Islamului.

În cadrul acestei legi pedepsele care pot fi aplicate sunt extrem de dure.

Legea Sharia, o interpretare a sistemului juridic al Islamului, este derivată din Coran, dar și din Fatwa, deciziile erudiților islamici, potrivit BBC.

În contextul Sharia se reprezintă un mod de viață pentru musulmani și presupune rugăciuni, posturi și donații către săraci. Principalul obiectiv al legii este acela de a arăta musulmanilor cum să-și conducă fiecare aspect al vieții lor, în conformitate cu dorințele profetului Mohamed.

Spre exemplu, dacă un musulman este invitat în oraș de un coleg după muncă și nu știe ce decizie să ia, atunci poate să ceară sfatul unui erudit. Acesta îi va spune ce alegere să facă astfel încât să respecte regulile religiei.

Din punct de vedere Sharia se cunoaște două tipuri de infracțiuni: „hadd”, crime grave cu pedepse deja stabilite, și „tazir”, infracțiuni minore, pedepsele fiind decise de un judecător.

Infracțiunile „hadd”includ furtul, pentru care pedeapsa poate însemna tăierea mâinii tâlharului, și adulterul, care este pedepsit prin moarte prin lapidare.

În acest sens, ONU s-a pronunțat în legătură cu moartea prin lapidare, pe care o consideră a fi „tortură, inumană și degradantă”.

Pentru convertirea la altă religie este un subiect sensibil pentru musulmani. Erudiții consideră că acest fapt ar trebui pedepsit cu moartea. Însă, o minoritate a musulmanilor este de părere că decizia ar trebui lăsată în mâinile lui Mohamed.

În contextul dat, învățații musulmani implicați în societățile occidentale susțin că, inclusiv în Coran, scrie că nu există „nicio constrângere” în ceea ce privește religia.

La fel ca orice sistem juridic, punerea în practică a legii Sharia este complexă și depinde în totalitate de calitatea și formarea judecătorilor.

În cadrul legii Sharia sunt reguli dure pentru femei

Talibanii au declarat, în prima conferiță de presă după preluarea puterii, faptul că vor respecta drepturile femeilor. În cazul în care nu se vor ține de cuvânt, atunci femeile vor avea parte de o serie de reguli extrem de dure, astfel:

• acestea nu ar trebui să fie văzute pe stradă nesupravegheate, fără o rudă de sânge sau fără a purta burka, îmbrăcămintea care le acoperă întregul corp
• bărbații nu ar trebui să audă pașii unei femei, astfel că pantofii cu toc înalt nu ar trebui să fie purtați
• vocea femeilor nu ar trebui să fie auzită de un necunoscut, astfel nu trebuie să vorbească tare în public
• nu au voie să privească pe stradă din casă. Toate ferestrele de la parter și etajele ar trebui să fie vopsite sau acoperite
• nu au voie să apară la balcoane și nici să poarte bijuterii
• nu au voie să-și vopsească unghiile și își vor pierde un deget dacă o vor face
• Fetele nu au voie să meargă la școală, iar școlile pentru fete vor fi închise




Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc

Prețurile la carnea de porc și produsele din carne de porc reprezintă o preocupare suplimentară pentru mulți români. În perioada [...]

Cine e Călin Georgescu și ce avere are

Alegeri prezidențiale 2024: Ce avere deține Călin Georgescu, candidatul surpriză al primului tur? În conformitate cu legislația în vigoare, toți [...]

Platforma „educațională” a lui Andrew Tate Hustler’s University, spartă de hackeri

O investigație realizată de Daily Dot a dezvăluit un atac cibernetic asupra platformei „The Real World”, creată de influencerul controversat [...]

Cu cât vor creşte pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025

Cu cât vor creşte pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025. Începând cu 1 ianuarie 2025, valoarea punctului de referință [...]