Ce trebuie apărat, la alegerile pentru Parlamentul European, în viziunea românilor?

De Jurnalul Național Actuale Educaţie Utile 119 citiri
3 min citire

Inrolare trafic.ro




În datele din ultimul Eurobarometru care arată prioritățile cetățenilor înaintea alegerilor europene, aflăm informaţii importante.

Astfel, în ultimul sondaj Eurobarometru realizat de Parlamentul European înainte de alegerile din 9 iunie arată conștientizarea și preocuparea cetățenilor față de contextul geopolitic actual. În plus, sondajul arată o tendință pozitivă, ascendentă în ceea ce privește principalii indicatori electorali, cu doar câteva săptămâni înainte de votul din iunie.

Întrebați care ar fi subiectele de interes care ar trebui discutate cu prioritate în campania electorală pentru următoarele alegeri pentru Parlamentul European au fost evidențiate:

-Sprijinul pentru economie și crearea de locuri de muncă, unde potrivit datelor este aproape 42% pentru România şi 31% media europeană.
-Drepturile consumatorilor, subiect considerat important pentru românii care cer ca drepturile lor să fie respectate într-un procent mult mai mare decât europeni în general.
-Migraţia și azilul, mare temă europeană care are 24% interes în Europa şi 10% interes în România.

Referitor la valorile pe care viitorul Parlament European ar trebui să le apere, potrivit acestui eurobaromentru iese în evidență Respectarea identităților naționale, a culturilor și a tradițiilor în statele membre ale Uniunii Europene şi Libertatea de circulație, adică problema Schengen.

De asemenea Libertatea religiei și a convingerilor prezintă mai mult interes pentru românii faţă de Uniunea Europeană.

Apoi pacea este iar una din valorile pe care România crede că ar trebui să fie apărate şi discutate cu prioritate în Parlamentul European.

În ceea ce privește imaginea şi rolul UE românii au o reacţie pozitivă într-un procent de 50% faţă de 47% media europeană. Astfel 65% dintre români au opinat că acţiunile UE au impact asupra vieţii lor.

Ce este Eurobarometrul?

Sondajele Eurobarometru sunt instrumentul oficial de sondaj utilizat de Parlamentul European, Comisia Europeană și alte instituții și agenții ale UE pentru a monitoriza în mod regulat starea opiniei publice din Europa cu privire la probleme legate de Uniunea Europeană, precum și atitudinile pe subiecte de natură politică sau socială.

Eurobarometru oferă date de calitate și relevante pentru experții din opinia publică, cercetători, mass-media și public. Proiectul Eurobarometru a fost inițiat încă din anul 1974 în cadrul Comisiei Europene și a fost conceput pentru prima dată ca un mijloc de a „dezvălui europenii pentru ei înșiși”.

De atunci, a evoluat și s-a extins semnificativ cu diferite instrumente de sondaj. În 2007, Parlamentul European a început propria serie regulată de sondaje Eurobarometru, concentrându-se pe subiecte specifice Parlamentului European, inclusiv alegerile europene.

Combinația dintre gama largă de subiecte abordate în mod constant pe o perioadă lungă de timp, regularitatea publicațiilor și acoperirea geografică fac din Eurobarometru o sursă unică de cunoștințe și informații în Uniunea Europeană.

Sursa – www.antena3.ro