În momentul în care vrei să te angajezi pentru prima dată, este bine să cunoști și ce prevede legislația în acest sens și care sunt detaliile pe care este nevoie să le știi în ce privește contractul de muncă. Este foarte sănătos din punct de vedere financiar să fii informat bine cu privire la acestea și să cunoști ce prevede fiecare tip înainte de a semna contractul.
Există mai multe tipuri de contracte de muncă în România, fiecare prezentând anumite avantaje, dar și dezavantaje.
Tipurile de contracte de muncă din România
Contractul individual de muncă (CIM) este un act cu putere juridică, recunoscut de părțile semnatare, de instanță și de terți. Acesta reprezintă documentul care certifică relațiile dintre angajat și angajator și confirmă acceptul angajatului de a presta o activitate sub autoritatea unui angajator, care poate să fie persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu. Codul Muncii reglementează, în capitolul doi, pe parcursul articolelor 10-110, toate aspectele juridice ale contractului individual de muncă, în toate formele în care acesta poate fi întocmit, în mod legal. Tipuri de contracte de muncă:
- Contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată. Sunt cele mai avantajoase și pentru salariat, dar și pentru angajator. Conform legislației, drepturile și obligațiile ambelor părți (angajator și angajat) se stabilesc de comun acord, în urma negocierii contractului individual de muncă sau, după caz, a contractului colectiv de muncă.
- Contract individual de muncă pe perioadă determinată. În acest caz, în contract va fi prevăzută perioada exactă pentru care se încheie CIM, perioadă care nu poate depăși 36 de luni (3 ani). În general, contractele de muncă pe perioadă determinată se încheie pentru a înlocui un angajat care are contractul suspendat temporar, pentru muncile cu caracter sezonier, pentru a crește temporar capacitatea de producție a unei companii, în cazuri prevăzute expres de legi speciale sau dacă se emit anumite decizii legale cu privire la încadrarea în muncă a unor categorii sociale defavorizate. Contractul individual de muncă pe perioadă determinată poate fi și prelungit prin încheierea unui act adițional, dar doar înainte de expirarea contractului.
- Contract cu normă întreagă (full time). Norma întreagă este considerată aceea în care programul de lucru este de 8 ore pe zi, de luni până vineri sau în limita a 40 de ore lucrate pe săptămână, dacă este vorba despre lucrul în schimburi sau se lucrează și în zilele de weekend.
- Contract cu jumătate de normă (part time) sau cu timp parțial. Contractele cu jumătate de normă presupun prestarea muncii pentru 4 ore zilnic. Contractele de muncă parțiale pot fi și de minimum două ore lucrate zilnic sau de minimum 10 ore lucrate pe lună. Acestea pot fi încheiate, după caz, pe o perioadă determinată sau nedeterminată.
- Contract de ucenicie (internship). În acest caz, angajatorul va plăti angajatului și salariu, dar se va obliga și să îi asigure instruirea necesară pentru calificarea la locul de muncă, pentru o perioadă determinată. Codul Muncii reglementează această situație prin articolele 205-213.
Ce conține un contract de muncă
Contractul individual de muncă prevede obligatoriu următoarele clauze:
- informarea de către angajator cu privire la identitatea părților;
- stabilirea locului de muncă sau posibilitatea ca salariatul să muncească în diverse locuri;
- sediul angajatorului;
- funcția/ocupația, conform clasificării ocupațiilor din România, și fișa postului, cu specificarea atribuțiilor exacte ale postului pe care-l ocupă angajatul;
- criteriile de evaluare a activității profesionale a salariatului;
- riscurile specifice postului;
- durata concediului de odihnă la care salariatul are dreptul;
- condițiile de acordare a preavizului de către părțile contractante, precum și durata acestuia;
- salariul de bază, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum și periodicitatea plății drepturilor bănești;
- durata normală a muncii, exprimată în ore/zi și ore/săptămână.
Aspecte de care este important să ții cont când te angajezi la primul loc de muncă
Citește cu atenție contractul de muncă și fișa de post, care cuprinde obligațiile salariatului. Ai grijă care sunt prevederile pe care le accepți și ce semnezi.
În România, legea prevede că toate contractele de muncă sunt redactate în limba română, chiar dacă angajatorul este străin.
De asemenea, este bine să ții cont nu numai de valoarea salariului, ci și de alte aspecte la fel de importante atunci când îți alegi locul de muncă. Printre acestea se numără locația biroului, pachetul de beneficii, cultura și valorile companiei.