China a testat haita de roboți câini de luptă care operează complet autonom

Armata chineză a testat un sistem de roboți-câini de luptă care acționează complet autonom, coordonându-se între ei ca o adevărată „haită de lupi”. Aceste mașinării pot lua decizii direct pe câmpul de luptă, fără a necesita un operator uman constant pentru fiecare mișcare.
O haită de lupi tehnologici
Primele imagini cu haita de roboți au fost făcute publice de chinezi chiar în această săptămână. Iar testele arată că grupul a operat printr-o rețea senzorială comună, ceea ce le-a permis să acționeze unitar. roboții s-au coordonat și au luat decizii fără control uman constant, o capacitate care redefinește tacticile de luptă.
Misiuni de la A la Z
Capabilitățile sunt diverse.
De la recunoaștere și logistică, până la misiuni de atac, roboții au demonstrat o versatilitate îngrijorătoare. E drept că, în cadrul acestui test specific, organizatorii au impus o regulă clară. Pentru utilizarea forței a fost nevoie de aprobarea explicită a unui operator uman, o măsură de siguranță care, teoretic, ar trebui să prevină deciziile letale complet autonome.
Colaborare aer-sol cu drone
Sistemul nu se oprește aici. Acesta poate funcționa și împreună cu dronele, combinând operațiunile pe principiul „aer-sol” (o tactică ce implică acțiuni coordonate terestre și aeriene). Practic, haita de la sol poate fi ghidată sau susținută de ochii din cer ai dronelor, totul într-un sistem integrat.
Viitorul războiului?
Acest test reprezintă un salt major în tehnologia autonomă și ridică întrebări urgente despre viitorul conflictelor. V-ați gândit vreodată cum arată un război purtat de mașinării? Dar ce se întâmplă când soldatul de pe front nu mai simte frică și nu obosește niciodată? Roboții militari cu inteligență artificială sunt din ce în ce mai deștepți. Pana la urma, cum lupți cu un inamic care nu are instinct de conservare?
Un comunicat care însoțea imaginile video descrie sec performanța: „China a dezvăluit roboți-câini care operează ca o „haită de lupi” sub un control unificat. În timpul testelor, grupul a operat printr-o rețea de senzori comună, roboții s-au coordonat singuri și au luat decizii fără control uman constant. Ei pot efectua misiuni de recunoaștere, de atac,…”








