CNAIR a anunţat câştigătorul licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia Lotului 1 al A0 Nord

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, transmite că a fost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia Lotului 1 al Autostrăzii de Centură a Bucureştiului A0 Nord. Valoarea contractului fiind de 815 milioane de lei, fără TVA.
”Un nou lot al Autostrăzii de Centură a Capitalei (A0) are constructor desemnat! După reevaluarea ofertelor, CNAIR a anunţat astăzi câştigărorul licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia Lotului 1 al A0 Nord. Asocierea de antreprenori români şi italieni trebuie să finalizeze proiectarea şi lucrările în 34 de luni (12 luni proiectare, 22 de luni execuţie)”, a precizat Grindeanu, marţi 29 noiembrie, într-o postare pe Facebook.
Acesta a precizat că valoarea contractului este de 815 milioane de lei (fără TVA), iar acesta este finanţat din fonduri europene.
Pe acest lot de autostradă de 17,5 km vor fi construite 10 structuri.
De asemenea, conform ministrului, dacă nu vor fi depuse contestaţii contractul va putea fi semnat peste 10 zile.
În plus, Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a declarat că licitaţia a fost câştigată de asocierea Impresa Pizzarotti & C SpA Italia S.p.A. – RETTER Projectmanagement.
De asemenea, pe acest lot de autostradă vor fi construite inclusiv 2 pasaje de o complexitate tehnică ridicată: un pasaj cu o lungime de 733 metr peste CF101 Bucureşti – Piteşti DN7) şi un pasaj cu lungime de 650 metri peste râul Colentina, CF 300 Bucureşti – Ploieşti şi CF Mogoşoaia – Buftea.
Cristian Pistol a mai spus că traseul Autostrăzii de Centură Bucureşti Nord – Lotul 1 se desfăşoară pe teritoriul judeţului Ilfov între DJ 601A (Dragomireşti Vale – Bâcu) şi DN 1 în dreptul localităţii Corbeanca.









