Compania Atos inaugurează un nou laborator global de cercetare şi dezvoltare

144

Compania Atos, cu operaţiuni şi în România, a inaugurat pe 22 aprilie noul său laborator global de cercetare şi dezvoltare (R&D) situat în zona metropolitană a Parisului, capitala Franţei, a anunţat luni compania.

Astfel, laboratorul are o suprafaţă de 8.000 m2 şi găzduieşte circa 350 de ingineri Atos care vor desfăşura activităţi de cercetare în calcul cuantic, soluţii de calcul avansat, tehnologiile edge, inteligenţă artificială şi securitate cibernetică.

De altfel, acest laborator este parte a complexului Atos din Les Clayes-sous-Bois, care are aproape 1.000 de angajaţi. Programul de cercetare al Atos în domeniul calculului cuantic – Atos Quantum – este primul mare program european în această direcţie şi beneficiază de o investiţie de 5 milioane de euro din partea administraţiei locale.

Din punct de vedere al activităţilor, în comunicat se menţionează că decarbonizarea este unul dintre cele mai importante obiective ale Atos, compania angajându-se să-şi reducă emisiile globale de carbon cu 50% până în 2025 şi să atingă „zero emisii nete”, până în 2028.

Peincipalele proiecte dezvoltate, în acest nou laborator de cercetare al Atos, se vor concentra pe inovaţie pentru a sprijini lupta împotriva încălzirii globale, precum utilizarea calculului cuantic (quantum computing) sau eficienţa energetică a supercomputerelor pentru a sprijini eforturile societăţii de a reduce la zero emisiile de carbon.

Un alt exemplu de proiect este dezvoltarea unui „creier supercomputer” care va fi capabil să prezică şi să optimizeze consumul de energie pe baza cererii şi a disponibilităţii în reţelele furnizorilor de energie electrică.

În viitor, laboratorul de cercetare şi dezvoltare va găzdui lucrările de cercetare desfăşurate în cadrul programului Atos Quantum, lansat în 2016, care are ca scop accelerarea dezvoltării scenariilor de utilizare a tehnologiei quantum computing, relevante pentru industrie şi mediul ştiinţific.

Cercetătorii Atos au dezvoltat Atos Quantum Learning Machine (Atos QLM), cel mai performant simulator cuantinc comercial din lume, care este deja utilizat în numeroase programe de cercetare la nivel global în domeniile industrial sau energetic. De asemenea, Atos a lansat recent Q-score, prima referinţă universală cuantică, aplicabilă tuturor procesatoarelor cuantice programabile. Q-score măsoară eficienţa unui sistem cuantic în gestionarea problemelor din viaţa reală, cele care nu pot fi rezolvate de computerele tradiţionale, mai degrabă decât simpla măsurare a performanţei sale teoretice sau fizice.

În prezent Atos este lider global în transformare digitală, având peste 105.000 de angajaţi şi venituri anuale de peste 11 miliarde de euro. Compania ocupă prima poziţie la nivel european în domeniile securităţii cibernetice, cloud şi performance computing. Grupul oferă soluţii personalizate end-to-end, pentru toate industriile din 71 de ţări. Pionier în servicii şi produse de decarbonizare, Atos se angajează să furnizeze un sistem digital securizat şi decarbonizat pentru clienţii săi. Atos este o societate europeană (Societas Europaea), listată la Bursa de la Paris cu indicele bursier CAC40. Compania operează sub mărcile Atos şi Atos|Syntel.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner