Conflictul dintre Israel şi Iran continuă, iar Trump analizează implicarea SUA în conflict

Iranul își reafirmă dreptul la apărare în fața amenințărilor externe
Ministrul de Externe al Iranului, Abbas Araghchi, a declarat că acțiunile Teheranului sunt strict defensive și că țara „rămâne angajată în procesul diplomatic”. Totuși, adjunctul său, Majid Takht Ravanchi, a avertizat că, în cazul unei intervenții militare americane, Iranul va riposta „oriunde va identifica ținte care necesită acțiune”, subliniind că „acționăm în legitimă apărare”.
Cum ar arăta schimbarea regimului în Iran?
Unii lideri occidentali au salutat ideea răsturnării liderului suprem al Iranului, dar nu s-au făcut planuri pentru perioada de după, dacă acest lucru se va întâmpla, scrie The Guardian.
La summitul G7 din Canada, diferențele din Europa cu privire la oportunitatea schimbării regimului din Iran nu puteau fi mai evidente.
În acest sens, președintele francez, Emmanuel Macron, a avertizat împotriva răsturnării unui guvern „când nu ai nicio idee ce va urma”. Insistând că nu are timp pentru guvernul iranian, Macron a susținut că poporul iranian este cel care trebuie să-și aleagă conducătorii:
În afirmaţiile sale, „Cea mai mare greșeală pe care o putem face astăzi este să încercăm, prin mijloace militare, să schimbăm regimul din Iran, pentru că asta va duce la haos. Crede cineva că ceea ce s-a făcut în 2003 în Irak [împotriva lui Saddam Hussein] a fost o idee bună? Crede cineva că ceea ce s-a făcut în Libia în deceniul următor [răsturnarea lui Muammar Gaddafi în 2011] a fost o idee bună?”
Iranul lansează un nou val de rachete către Israel, precizează IDF
Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au declarat că au identificat rachete lansate din Iran, sirenele fiind activate în toată Israelul. „Sistemele de apărare funcționează pentru a intercepta amenințarea”, a declarat IDF.
A îndemnat populația să intre în adăposturi antiaeriene și să rămână acolo „până la noi ordine”.
Emisiunile televiziunii iraniene ar fi fost piratate, cu îndemnuri la revoltă
Mai multe emisiuni ale televiziunii iraniene par să fi fost piratate, fiind difuzate imagini care îndeamnă populația să iasă în stradă și să protesteze împotriva guvernului, relatează Times of Israel. Potrivit Iran International, un post asociat opoziției, oficialii susțin că aceste mesaje au fost vizibile doar pentru telespectatorii care recepționau transmisiunile prin satelit, ceea ce indică o posibilă interferență la nivelul semnalului satelitar.
Israelul a atacat sediul poliției naționale din Iran
Mai multe persoane au fost rănite după ce Israelul a atacat, miercuri, sediul poliției naționale din Iran, potrivit agenției de știri de stat iraniane IRNA. O serie de clădiri din apropierea sediului Comandamentului Național de Aplicare a Legii din Iran au fost vizate, a relatat IRNA, „ca parte a agresiunii continue a regimului sionist uzurpator și brutal”. Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a afirmat anterior că țara sa a „distrus” sediul „serviciului de securitate publică” al Iranului.
Teheranul cere explicații după ultimele declarații ale lui Donald Trump
Ministerul de Externe al Iranului l-a convocat miercuri pe ambasadorul Elveției, care reprezintă interesele SUA în republica islamică, în urma unor declarații recente ale președintelui Donald Trump.
„În urma declarațiilor iresponsabile și amenințătoare ale președintelui american, ambasadorul Elveției, în calitate de gardian al intereselor acestei țări la Teheran, a fost convocat la ministerul afacerilor externe”, a relatat televiziunea de stat din Iran, fără a oferi alte detalii.
Sursa: www.libertatea.ro












