Constructorii auto Ford și GM sunt în pericol să fie vizate de acțiuni negative de rating, din cauza tarifelor

De Jurnalul Național 77 citiri
6 min citire

 

Noile tarife ar putea avea un impact asupra veniturilor și fluxului de numerar ale Ford și GM într-un mod care nu va fi contracarat de factori care să atenueze impactul, susțin analiștii de la S&P Global Ratings într-un raport publicat luni. Ambii constructori auto au în prezent un rating din categoria celor recomandate pentru investiții, BBB minus în cazul Ford și BBB pentru GM, scrie Agerpres.

Raportul analiștilor de la S&P pleacă de la ipoteza că autoturismele importate din afara Americii de Nord vor fi vizate de tarife de 25%, în timp ce autoturismele asamblate în Mexic, Canada și SUA vor fi vizate de tarife mai complexe, în funcție locul de unde provin componentele. Prognoza include un nivel semnificativ de incertitudine, dat fiind faptul că Administrația Trump și-a modificat rapid abordarea cu privire la tarife, au adăugat analiștii.

La scurt timp după publicarea raportului S&P, președintele SUA, Donald Trump a anunțat că analizează posibilitatea unor scutiri temporare de la tarifele pentru importurile de autoturisme, astfel încât companiile să aibă mai mult timp pentru a-și pune la punct facilități de producție în SUA.

Furnizori de componente sunt mai supuși riscului de retrogradare, dat fiind datoriile mari și fluxul slab de numerar

 

Impactul direct al tarifelor pentru majoritatea furnizorilor de componente auto nu va fi la fel de semnificativ pentru că, cel mai probabil, costurile vor fi transferate pe seama producătorilor auto, estimează analiștii. Însă există și unii furnizori de componente care sunt mai supuși riscului de retrogradare dat fiind datoriile mari și fluxul slab de numerar.

Analiștii se așteaptă ca vânzările de automobile în SUA să scadă cu aproximativ 2% în acest am, până la aproximativ 15,5 milioane unități, în timp ce prețurile vor crește cu 5%, până la 10% pentru consumatori. Dacă restricțiile la exportul de metale rare anunțate de China vor intra în vigoare, acestea ar putea perturba și mai mult lanțurile de aprovizionare și ar frâna și mai mult vânzările, au apreciat analiștii de la S&P

Ford Motor Co. și General Motors Co. sunt susceptibili să fie vizați de o acțiune negativă de rating

Constructorii auto americani Ford Motor Co. și General Motors Co., alături de mai mulți furnizori de componente auto, sunt susceptibili să fie vizați de o acțiune negativă de rating în următoarele săptămâni, dacă tarifele anunțate de Administrația Trump vor intra în vigoare, potrivit unui raport al agenției de evaluare S&P Global Ratings, transmite Bloomberg.

Tarifele ar putea avea un impact asupra veniturilor și fluxului de numerar ale Ford și GM într-un mod care nu va fi contracarat de factori care să atenueze impactul, susțin analiștii de la S&P Global Ratings într-un raport publicat luni. Ambii constructori auto au în prezent un rating din categoria celor recomandate pentru investiții, ‘BBB minus’ în cazul Ford și ‘BBB’ pentru GM.

Raportul analiștilor de la S&P pleacă de la ipoteza că autoturismele importate din afara Americii de Nord vor fi vizate de tarife de 25%, în timp ce autoturismele asamblate în Mexic, Canada și SUA vor fi vizate de tarife mai complexe, în funcție locul de unde provin componentele. Prognoza include un nivel semnificativ de incertitudine, dat fiind faptul că Administrația Trump și-a modificat rapid abordarea cu privire la tarife, au adăugat analiștii.

La scurt timp după publicarea raportului S&P, președintele SUA a anunţat suspendarea taxelor

La scurt timp după publicarea raportului S&P, președintele SUA, Donald Trump a anunțat că analizează posibilitatea unor scutiri temporare de la tarifele pentru importurile de autoturisme, astfel încât companiile să aibă mai mult timp pentru a-și pune la punct facilități de producție în SUA.

Impactul direct al tarifelor pentru majoritatea furnizorilor de componente auto nu va fi la fel de semnificativ pentru că, cel mai probabil, costurile vor fi transferate pe seama producătorilor auto, estimează analiștii. Însă există și unii furnizori de componente care sunt mai supuși riscului de retrogradare dat fiind datoriile mari și fluxul slab de numerar.

Analiștii se așteaptă ca vânzările de automobile în SUA să scadă cu aproximativ 2% în acest am, până la aproximativ 15,5 milioane unități, în timp ce prețurile vor crește cu 5%, până la 10% pentru consumatori. Dacă restricțiile la exportul de metale rare anunțate de China vor intra în vigoare, acestea ar putea perturba și mai mult lanțurile de aprovizionare și ar frâna și mai mult vânzările, au apreciat analiștii de la S&P

Sursa – www.economica.net

Plata pensiilor în luna mai. Anunțul făcut de Poșta Română

Plata pensiilor în luna mai. Anunțul făcut de Poșta Română. Persoanele în vârstă care primesc pensia prin Poșta Română nu [...]

O nouă scumpire lovește românii din plin. Ce taxă se triplează de luna viitoare

O nouă scumpire lovește românii din plin. Ce taxă se triplează de luna viitoare. Șoferii care obișnuiesc să folosească parcarea [...]

Cum îți construiești un fond de urgență care chiar funcționează

Un fond de urgență nu e despre frică. E despre libertate. Nu-l faci pentru că ești pesimist, ci pentru că [...]

Vârsta de pensionare crește. Cine sunt românii vizați

Guvernul are în vedere majorarea vârstei de pensionare pentru beneficiarii pensiilor speciale, ca parte a unui proces mai amplu de [...]