miercuri, 15 aprilie 2026

Caută în Jurnalul Național

Politică

Dan Dungaciu (AUR) acuză – uE vrea federalizare și nu are încredere în Péter Magyar

Cristina Badea · 15 aprilie 2026 · Actualizat: 18:47
Dan Dungaciu

Prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, susține că propunerea Ursulei von der Leyen de a renunța la dreptul de veto este un semn clar că Bruxelles-ul și-a pierdut deja încrederea în noul lider de la Budapesta, Péter Magyar. El acuză că în spatele acestei mișcări se ascunde planul de federalizare a Uniunii Europene, un proiect respins ferm de partidul său.

Anunțul șefei Comisiei Europene a venit la scurt timp după alegerile parlamentare din Ungaria.

O victorie europeană falsă la Budapesta

Dan Dungaciu afirmă că mesajele de felicitare ale Bruxelles-ului după victoria partidului Tisza sunt ipocrite. Potrivit acestuia, liderii europeni știu că alegerile nu au fost câștigate de „Europa”, iar propunerea privind veto-ul este o dovadă de panică. „Doamna von der Leyen se teme și transmite aceste mesaje aparent contradictorii pentru că știe foarte bine că narațiunea după care alegerile din Ungaria au fost câștigate de Europa este falsă”, a declarat liderul AUR.

Dan Dungaciu (AUR) acuză – statul român trădează românii din Ucraina
RecomandariDan Dungaciu (AUR) acuză – statul român trădează românii din Ucraina

Și aduce și argumente concrete în sprijinul acestei teorii. El menționează că „niciun steag european nu a fost fluturat în timpul campaniei domnului Péter Magyar” și că niciun politician european de la Comisie sau Parlament nu s-a deplasat la Budapesta pentru a-i face campanie, de teama de a nu speria electoratul.

Concluzia sa este că votul din Ungaria a fost câștigat de „un naționalist care se vrea și eficient, al domnului Péter Magyar, în fața unui naționalist vetust și ineficient, mai ales economic, al domnului Viktor Orbán”.

AUR se opune renunțării la suveranitate

Orice cedare de suveranitate, cum ar fi eliminarea dreptului de veto în politica externă și de securitate, este considerată de Dan Dungaciu „un alt act de sinucidere politică și o sinucidere a Europei”. El critică dur actuala conducere de la Bruxelles, pe care o descrie ca fiind „intoxicată, la Bruxelles, de proiecte de tip DSA, adică reglementări ale pieței media online, de viziuni totalitare, supranaționale și antidemocratice”.

Péter Magyar anunță suspendarea televiziunii de stat M1 după formarea guvernului
RecomandariPéter Magyar anunță suspendarea televiziunii de stat M1 după formarea guvernului

Mai exact, el leagă direct această mișcare de proiectul federalist.

„Cedarea de suveranitate de astăzi, cedarea dreptului de veto astăzi înseamnă și cedare de suveranitate, dar înseamnă asumarea federalizării de mâine. Și asta nu se poate, iar cu asta Alianța pentru Unirea Românilor – AUR nu va fi de acord niciodată, indiferent de decizia noului partid ales la Budapesta”, a precizat Dungaciu.

NATO, nu armata europeană, este soluția de securitate

Liderul AUR respinge și argumentul că federalizarea ar fi necesară pentru securitatea continentului, în contextul amenințărilor externe. El susține că această idee este falsă, deoarece cea mai puternică structură de apărare este deja existentă și este NATO. „Cea mai puternică structură de apărare colectivă inventată vreodată este NATO. NATO s-a constituit nu ca o supra-entitate politică, ci ca o entitate care pune laolaltă statele-naționale, care merg la luptă în uniforme naționale, cu drapeluri naționale”, a explicat prim-vicepreședintele AUR.

Avertisment PNL pentru Nicușor Dan – riscă prăbușirea lui Iohannis dacă nu îl susține pe Bolojan
RecomandariAvertisment PNL pentru Nicușor Dan – riscă prăbușirea lui Iohannis dacă nu îl susține pe Bolojan

În schimb, o armată europeană supranațională, cu soldați în uniforme europene, nu ar avea nicio valoare, deoarece ar lipsi „determinarea morală care să te ducă la luptă sau la sacrificiu”.

Dungaciu avertizează că impunerea forțată a federalizării împotriva voinței cetățenilor ar putea duce la „un nou totalitarism”, apropiind Europa de scenariul unui „nou URSS”. El consideră că o astfel de construcție, impusă de sus în jos, va fi întâmpinată cu rezistență din partea statelor care își vor apăra suveranitatea, inclusiv prin dreptul de veto.

„În această luptă, Alianța pentru Unirea Românilor – AUR va fi de partea libertății de voință, de conștiință și de acțiune politică. Vă puteți baza pe noi, așa cum și noi ne bazăm, sută la sută, pe Dumneavoastră!”, a conchis Dan Dungaciu.