De ce investițiile în rețelele electrice, din bani europeni sunt în pericol?

De Jurnalul Național Actuale Companii Economie 93 citiri
4 min citire

 

În explicaţiile sale, “În metodologia aflată în dezbatere (elaborată de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei ANRE – n. red.) se propune, nejustificat, eliminarea stimulentului de 2 puncte procentuale peste nivelul RRR (rata reglementată de rentabilitate – n.red.) pentru investițiile cofinanțate din fonduri UE.

Această practică este contrară principiului de predictibilitate și stabilitate pe care investitorii l-au luat în calcul pentru atragerea finanțărilor nerambursabile puse la dispoziție prin Fondul de Modernizare, implicit pentru identificarea și alocarea de resurse financiare necesare susținerii contribuției proprii în aceste proiecte”, a declarat Dana Dărăban, Director Executiv al ACUE, asociația care reprezintă companiile de distribuție și furizare de energie electrică și gaze, la conferința South East Europe Green EPC.

În contextul financiar, “Toate proiectele depuse deja de operatori vor fi finalizate și puse in funcțiune în cea de-a cincea perioadă de reglementare (care începe la 1 ianuarie-n.red.) și au avut în vedere stimulentul de 2 puncte procentuale, în vigoare la momentul depunerii proiectelor. În contextul eliminării acestuia, indicatorii financiari ai proiectelor aprobate sau aflate în evaluare riscă să nu fie realizați. În condițiile in care cererile de finanțare au fost aprobate cu luarea in considerare a acestui stimulent, având la bază analizele de cost-beneficiu si toate aprobările prealabile necesare, eliminarea acestui stimulent va conduce la costuri suplimentare semnificative pentru OD, fiind evident prejudiciul generat de această inconsecventa legislativă”, a explicat Dărăban.

Oficialul a solicitat voalat ANRE să regândeacă prevederea, care este acum în vigoare și care ar urma să fie anulată

În plus, “Amintim că însăși ANRE a motivat introducerea acestui stimulent în perioada a patra de reglemntare (cea de acum – n.red.) prin nevoia de a încuraja absorbția fondurilor europene și realizarea obiectivelor de investiții care contribuie la facilitarea digitalizării, a serviciilor de flexibilitate şi a interconectării, în acord cu cerințele noului cadru de reglementare european”, a mai spus Dărăban.

În România, în următorii cinci ani, sunt necesare investiții de cel puțin 10 miliarde de euro în rețelele de energie electrică, în contextul tranziției energetice, potrivit evaluărilor ACUE. Amintim că distribuitorii de energie electrică au o rată reglementată a profitului, iar banii investiți în rețele sunt recuperați de companii, în zeci de ani, eșalonat, prin tarifele de distribuție a energiei electrice plătite de consumatori.

Pentru ca aceste cheltuieli să aibă un efect diminuat în facturi, Guvernul a elaborat un mecanism prin care o parte din investiții să fie parțial finanțate din bani europeni nerambursabili, respectiv din Fondul de Modernizare al UE, un instrument prin care România are la dispoziție până la 16 miliarde de euro pentru investiții în energie, bani obținuți din vânzarea certificatelor de CO2.

Până acum, au fost depuse proiecte de modernizare a rețelelor din bani europeni de circa 1,1 miliarde de euro – Ministerul Energiei spune că va aloca și mai mulți bani după ce va obține o suplimetare a finanțărilor din Fond.

Pe legislația actuală, pentru a fi încurajate companiile să depună proiecte, ele beneficiază de 2 puncte procentuale peste rata reglementată de profit pentru ce cofinanțează din banii proprii. De la 1 ianuarie, din ce spune reprezentantul ACUE, acest stimulent va fi eliminat de ANRE, deci avertismentul e că proiectele pentru care s-a obținut deja finanțare și urmează să fie implementate riscă să nu mai fie viabile economic în noile condiții

Sursa – www.economica.net