marți, 09 iunie 2026 ☀️Columbus22°CSenin

Caută în Jurnalul Național

Sănătate

Documente arată cum a pasat Rafila decizia în contractul Pfizer de 375 milioane euro

Delia Matei · 14 aprilie 2026 · Actualizat: 16:47
contract Pfizer

Guvernul știa încă din 2023 care sunt riscurile financiare în cazul contractului cu Pfizer, dar decizia finală a fost blocată între Ministerul Sănătății, condus la acea vreme de Alexandru Rafila, și cabinetul premierului Nicolae Ciucă. Documente obținute de Digi24 arată că Ministerul Finanțelor a indicat clar că responsabilitatea aparținea Sănătății, în timp ce Rafila cerea în scris premierului să aleagă una dintre cele două variante costisitoare.

Cele două scenarii care au costat România sute de milioane de euro

În anul 2023, pe fondul ameliorării pandemiei, Comisia Europeană și Pfizer au negociat un amendament la contractul de achiziție a vaccinurilor, care permitea statelor membre să reducă numărul de doze și să eșaloneze livrările până în 2026. Pe masa Guvernului de la București au ajuns atunci două scenarii, cu un impact bugetar calculat la virgulă de Ministerul Finanțelor într-un răspuns transmis Sănătății pe 20 septembrie 2023.

Prima variantă, acceptarea amendamentului, ar fi costat statul român 1.081.714.000 de lei, adică aproximativ 216,3 milioane de euro, plătibili în patru ani. A doua variantă, refuzul amendamentului, avea un cost estimat de 1.875.609.000 de lei, echivalentul a 375,1 milioane de euro, la care se adăugau cheltuieli de judecată necuantificabile în cazul unui proces pierdut.

Cum arată raportul Amnesty care documentează abuzuri în NicaraguaRecomandăriCum arată raportul Amnesty care documentează abuzuri în Nicaragua

Ministerul Finanțelor a fost direct. „Întrucât ambele variante presupun cheltuieli suplimentare opinăm că alegerea variantei I are un impact mai mic asupra deficitului bugetului general consolidat pe perioada 2023-2026”, se arată în documentul citat.

Mai exact, Finanțele recomandau soluția mai ieftină.

Dar, când Alexandru Rafila a cerut Ministerului de Finanțe să „propună motivat” o decizie, răspunsul a fost tranșant. „Precizăm că aceasta intră exclusiv în atribuțiile Ministerului Sănătății”, a transmis ministerul condus la acea vreme de Marcel Boloș.

Alexandru Rafila, decizia zilei privind refugiații din Ucraina.RecomandăriAlexandru Rafila, decizia zilei privind refugiații din Ucraina.

Schimbul de adrese între Rafila și Ciucă

Deși responsabilitatea era la ministerul său, Alexandru Rafila a încercat să paseze decizia finală către premierul de atunci, Nicolae Ciucă. Pe 9 mai 2023, Rafila a trimis o primă informare la Palatul Victoria, în care îi prezenta premierului cele două variante și îi cerea, practic, să bifeze una dintre ele.

Zece zile mai târziu, pe 19 mai 2023, în lipsa unui răspuns, ministrul Sănătății a revenit cu o nouă adresă, pe un ton mult mai presant. „Este necesară luarea unei decizii în regim de urgență, ținând cont de faptul că România este singurul stat care nu a transmis Comisiei Europene opțiunea de a participa/nu la închiderea noului Acord”, scria Rafila.

În același document, ministrul sublinia că termenul limită pentru semnarea amendamentului era 26 mai 2023.

Moartea medicului de la Floreasca scoate la lumină vulnerabilitatea tinerilor medici din spitale. Epuizarea personalului afectează actul medical.RecomandăriMoartea medicului de la Floreasca scoate la lumină vulnerabilitatea tinerilor medici din spitale. Epuizarea personalului afectează actul medical.

Tăcerea care a dus la proces

Răspunsul de la premier nu a venit. Pe 25 mai 2023, cu o zi înainte de termenul limită, Alexandru Rafila a trimis o a treia informare, prin care constata eșecul. „În lipsa unei decizii a Guvernului României privind cele două opțiuni (…) Ministerul Sănătății nu a putut transmite decizia României”, se arată în document.

Consecința a fost imediată. „Comisia Europeană a considerat că România nu este de acord cu noile prevederi contractuale și nu a fost inclusă în lista Statelor membre participante la cel de-al 5-lea Amendament”, a mai scris Rafila. Astfel, România a rămas obligată să respecte contractul inițial, adică „obligația de cumpărare și plată a întregii cantități de vaccinuri alocate pentru România în cursul anului 2023”.

Pentru că România nu a plătit aceste doze, Pfizer a dat statul în judecată în 2024. În plângerea depusă la instanța din Belgia, compania farmaceutică arăta că amendamentul refuzat de România „i-ar fi permis să reducă numărul total de doze achiziționate” și „să facă față dificultăților invocate”. Pfizer a mai precizat că a invitat Guvernul la o mediere, dar la această solicitare Executivul „nu a răspuns niciodată”.

Fostul premier Nicolae Ciucă a transmis pentru Digi24.ro că „cei care sunt în măsură să poarte o discuție pe acest subiect sunt cei de la Ministerul Sănătății”. Alexandru Rafila nu a răspuns solicitării pentru un punct de vedere. Pe 1 aprilie, România a pierdut procesul în primă instanță, iar actualul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că va încerca să negocieze cu reprezentanții companiei.