Elefant.ro şi-a majorat veniturile cu 35 % în 2020

215

În anul 2020, Elefant Online, compania ce operează elefant.ro, a depăşit previziunile de creştere, obţinând o cifră de afaceri de 235 milioane de lei şi un profit operaţional de 5,7 milioane de lei, iar acţionarii iau în calcul o listare la bursă până la finalul acestui an, informează un comunicat transmis luni AGERPRES.

În contextul creşterii, cifra de afaceri obţinută de elefant.ro a fost, anul trecut, cu 35% mai mare faţă de 2019. Iar anul 2020 a fost şi primul an în care compania a înregistrat profit.

„2020 a început foarte bine pentru elefant.ro. Compania trecuse printr-o serie de investiţii care au ajutat-o să-şi consolideze poziţia în piaţă şi putea să înceapă un ciclu de creştere accelerată. Obiectivele au fost clare şi sunt mulţumit că am reuşit să nu ne abatem de la drumul nostru. Contextul general determinat de pandemie a favorizat întreaga piaţă de comerţ online, dar la nivel de vânzări această influenţă s-a resimţit mai mult în al doilea trimestru al anului trecut şi mai puţin în lunile care au urmat”, a susţinut Sergiu Chircă, directorul general al elefant.ro.

Însă, pentru anul 2021, finalizarea proiectului marketplace este unul dintre obiectivele majore ale companiei. Cumpărătorii vor avea astfel acces la mai multe categorii de produse. De asemenea, compania va investi în continuare în generarea unei experienţe cât mai bune clienţilor, de la navigarea pe dispozitivele mobile, până la comandă şi livrare. În prezent peste 80% din traficul pe elefant.ro provine de pe telefoane şi tablete.

În contextulfinanciar, ca prognoză compania îşi propune depăşirea unei cifre de afaceri de 300 de milioane de lei la finalul acestui an şi un profit operaţional de cel puţin 10 milioane lei.

„În 2021, la 11 ani de la lansare, elefant.ro este o companie matură, un brand foarte puternic, cu o comunitate de aproape 3 milioane de clienţi. Având în vedere toate aceste aspecte, acţionarii companiei iau în calcul listarea la bursă, fie la BVB sau pe o piaţă de capital regională, foarte probabil până la finalul acestui an”, a adăugat Sergiu Chircă.

În 2020, elefant.ro a reuşit să îşi extindă reţeaua de livrare la peste 1.500 de puncte, prin parteneriatele încheiate cu easybox şi Poşta Română. Tot în 2020, elefant.ro a investit în dezvoltarea centrului său de fullfilment din apropiere de Bucureşti, majorând suprafaţa utilă cu 30%.

În momentul de faţă elefant.ro este unul dintre cei mai mari retaileri online din România, oferind celor 3.000.000 de clienţi o gamă extinsă de produse cu livrare prin curier, în punctele de livrare proprii din Bucureşti şi din ţară, precum şi prin partenerii strategici la nivel naţional. Fondat în 2010, Elefant s-a extins şi în afara ţării deschizând o filiala la Chişinău, în Republica Moldova – magazinul online local elefant.md.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata