Florin Barbu: Îmi doresc continuarea plafonării prețurilor la alimentele de bază

De Jurnalul Național Actuale Politică 212 citiri
4 min citire

Inrolare trafic.ro




 

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, pledează pentru continuarea plafonării prețurilor la alimentelor de bază și pentru extinderea listei acestor alimente.

Astfel, „Îmi doresc, în calitatea mea de ministru, (…) îmi doresc continuarea plafonării alimentelor de bază, pentru că ordonanța are un rol foarte important. Sunt alimente de bază care sunt consumate de 50% din români și aceste alimente de bază sunt necesare pentru toate familiile cu venituri mici și medii”, spune Florin Barbu.

În contextul de activitate, acesta are programată miercuri o întâlnire cu reprezentanţii retailerilor, pentru a discuta subiectul prelungirii măsurii de plafonare a adaosului comercial pentru alimentele de bază cu încă trei luni.

În afirmaţiile sale, „Voi avea discuții inclusiv cu premierul Marcel Ciolacu pe acest subiect și vă vom informa decizia pe care o vom lua în Guvern dacă vom prelungi această ordonanță. Din punctul meu, îmi doresc ca această ordonanță să fie prelungită. Am discutat, vom lua în calcul toate produsele care în perioada sărbătorilor pascale vor fi consumate de români”, adaugă Barbu.

Concret, acesta precizează că prelungirea plafonării prețurilor la alimentele de bază ar putea fi decisă în Executiv săptămâna viitoare.

PSD susține prelungirea măsurii de limitare a adaosului comercial la alimentele de bază

Partidul PSD a anunţat, marți, 16 ianuarie, într-un comunicat de presă, că susţine prelungirea măsurii de limitare a adaosului comercial la alimentele de bază.

Aşadar, „PSD consideră că datele statistice oficiale prezentate de Institutul Național de Statistică arată că decizia Guvernului de a limita adaosul comercial la alimentele de bază și-a atins obiectivele principale de a tempera inflația și de a proteja puterea de cumpărare a cetățenilor cu venituri mici și medii. Ca atare, PSD susține fără rezerve prelungirea acestei măsuri, pentru cel puțin încă trei luni de zile, inclusiv cu posibilitatea de a se introduce noi produse esențiale în lista alimentelor cu adaos limitat, agreate în urma consultărilor dintre Ministerul Agriculturii și asociațiile de profil.

Conform datelor INS, media statistică a prețurilor de consum pentru produsele alimentare a scăzut semnificativ după adoptarea măsurii limitării adaosului comercial, atingând vârful cel mai scăzut în luna august 2023. Chiar dacă ulterior au mai existat variații ale prețurilor la alimente, până la finalul anului trecut media agregată a acestora nu a mai depășit nivelul existent înainte de adoptarea măsurii (luna iunie 2023).

Totodată, trebuie subliniat că, spre deosebire de alte măsuri pentru combaterea creșterii prețurilor aplicate în alte state din Uniunea Europeană, soluția promovată de PSD nu a perturbat piața de profil și nu i-a afectat în niciun fel pe producătorii români. Chiar dacă limitarea adaosului comercial nu impune comercianților prețuri finale fixe, datele INS ne arată că această măsură a descurajat în mod evident creșterile speculative de prețuri practicate de unii comercianți pe fondul incertitudinilor economice regionale și globale”, se arată în comunicatul PSD.

Sursa – www.antena3.ro